Oferte locuri de munca top

Licitatii pentru contracte rutiere de peste 1,6 mld euro, intarziate

Procedurile de achiziție publică lansate pentru atribuirea de contracte rutiere de 1,62 miliarde de euro sunt întârziate.

Deocamdată două dintre aceste licitații sunt suspendate iar celelalte urmează ca săptămâna aceasta să fie suspendate.

Contractele respective sunt pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construire a celor patru tronsoane care formează autostrada Sibiu – Făgăraș, cu lungimea totală de peste 68 de km.

Potrivit reprezentanților CNAIR, la fel ca în cazul altor licitații mari, după expirarea termenului sunt depuse foarte multe cereri de clarificări, circa 1.500.

Prin suspendarea procedurii până când autoritatea contractantă răspunde acestor solicitări de clarificare antreprenorii, de fapt, câștigă timp suplimentar pentru definitivarea documentațiilor necesare depunerii de oferte.

TOPUL DRUMARILOR

Dar, reprezentații CNAIR dau asigurări că până la finele acestei luni vor fi reluate toate procedurile de achiziție publică pentru autostrada Sibiu – Făgăraș.

În ordinea lansării licitațiilor, cele patru tronsoane sunt:

* Tronsonul 2: km 14+253 – 34+175, Avrig-Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1), valaore estimată de maxim 2,018 miliarde lei, fără TVA.

* Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbata de Sus (DJ 105B), valoare estimată de peste 2,16 miliarde lei, fără TVA.

* Tronsonul 4: km 51+785-km 68+050, între localitățile Sâmbata de Sus (DJ 105B)- municipiul Făgăraș și Drum de legătura cu DN1, km 0+000-5+650, valoare estimată de  1,37 miliarde lei, fără TVA

* Tronsonul 1: Boița (Autostrada Sibiu-Pitești) și Avrig-Mârșa (DJ105G), km 0+000- km 14+253, valoare estiamtă de 2,47 miliarde lei, fără TVA.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/ octombrie  2022

Sus