Solplanet x AeroFix

Legea retrocedărilor ar putea fi modificată

RIMG0062O iniţiativă legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi pentru completarea art.4 din Legea nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului se află în dezbatere la Camera Deputaţilor luna aceasta.

Modificările presupun măsuri pentru comasarea terenurilor agricole rămase în urma măsurilor de retrocedare. “Pentru restituirea terenurilor către persoanele care au titlul de proprietate, hotărâre judecătorească definitivă etc. este necesară regruparea/comasarea terenurilor deţinute în administrare de Agenţia Domeniilor Statului înainte de a începe procesul de punere în posesie, pentru a valorifica la maximum suprafeţele de teren deţinute de Agenţia Domeniilor Statului care, în foarte multe cazuri, sunt disparate întrepătrunzându-se cu suprafeţele din incintă aflate în proprietatea actualilor proprietari ai investiţiilor vândute conform Legii 268/2001.”

La sfârşitul lunii noiembrie iniţiativa a fost respinsă de Senat şi urmează să fie dezbătută la Camera Deputaţilor, cameră decizională în acest caz.

Iniţiativa aparţine unui grup de nouă senatori şi deputaţi PSD şi UDMR, potrivit rapoartelor publicate de Camera Deputaţilor.

Sus