Solplanet x AeroFix

Legea privind eficienţa energetică ar putea fi modificată

Legea 121/2014 privind eficienţa energetică ar putea fi modificată în partea privind montarea contoarelor pentru individualizarea consumului de energie la nivelul fiecărui apartament.

Forma adoptată de Senat la sfârșitul anului trecut prevede modificarea art. 10 alin. 5 din lege astfel: “În imobilele de tip codominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea contoarelor până la 31 decembrie 2016 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere al costurilor, opţional, pot fi montate repartitoare individuale de costuri pe toate corpurile de încălzire din fiecare unitate imobiliară în parte.”

Repartitoarele nu sunt aparate de măsură omologate iar în Directiva UE 27/2012 se precizează că în cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere al costurilor se utilizează repartitoare pentru fiecare corp de încălzire, cu excepţia cazului în care instalarea unor astfel de repartitoare nu ar fi eficientă din punct de vedere al costurilor, potrivit expunerii de motive semnate de iniţiatorul Daniel Vasile Oajdea, deputat neafiliat.

Guvernul Cioloș a emis un aviz negativ pentru introducerea acestei modificări motivând că o astfel de modificare ar putea conduce la declanșarea procedurii de infringement în condiţiile în care România nu a informat Comisia Europeană cu privire la condiţiile tehnice și economice care justifică faptul că o conformare la obligaţiile sale nu ar fi fezabilă sau rentabilă din punct de vedere tehnic.

Prin urmare, trebuie menţinută obligativitatea montării repartitoarelor de costuri pentru a respecta transpunerea totală a Directivei UE 27/2012, potrivit notei emise de Guvernul Cioloș.

Proiectul de act normativ a fost adoptat de Senat la sfârșitul anului trecut și este în dezbatere în comisiile Camerei Deputaţilor, cameră decizională în acest caz.

 

TopJobs –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus