Oferte locuri de munca top

Investițiile pentru locuințe- o prioritate a MDRAP anul acesta

thumbDerularea programelor de investiții în domeniul locuirii, inclusiv ale celor implementate de ANL, reprezintă o prioritate a Ministerului Dezvoltării în acest an.

Pentru construcția, reabilitarea termică și consolidarea locuințelor au fost prevăzute anul acesta în bugetul Ministerului Dezvoltării aproape 200 de milioane de lei, potrivit planului de priorităţi strategice al Ministerului Dezvoltării Regionale pentru anul curent.

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) are prevăzut în acest an un buget de 100 milioane lei pentru construirea de locuinţe pentru tineri destinate închirierii.

De asemenea, câte 25 milioane de lei sunt alocate pentru programele de construire de locuinţe sociale, respectiv pentru realizarea de locuinţe destinate chiriaşilor evacuaţi.

În plus, un buget de aproape 23 milioane de lei va fi direcţionat în vederea construirii de locuinţe sociale pentru comunităţile de romi.

Totodată, MDRAP are rezervate 25 milioane de lei pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală.

În paralel, pentru programul de consolidare a clădirilor de locuinţe multietajate care prezintă risc seismic, este alocat pentru acest an un buget de 25 milioane lei.

Sus