Oferte locuri de munca top

Investitii noi la spitalul judetean din Sibiu

Pavilionul Blocului Chirurgical și Spital Nou ( Maternitatea) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vor fi reabilitate termic.

Aceasta, după ce, săptămâna trecută, Consiliul Județean Sibiu a predat amplasamentele constructorilor și a emis ordinele de începere a lucrărilor de execuție.

Pentru reabilitarea termică a clădirii Blocului Chirurgical, constructorul Balor Cons SRL are la dispoziție 15 luni pentru realizarea de lucrări de refacere integrală a instalației de apă-canal, a celei termice, electrice, precum și a instalației de ventilație. De asemenea, se vor reface pardoseli și tencuieli interioare, se va schimba tâmplăria exterioară, iar clădirea va fi izolată termic.

Valoarea acestora se ridică la suma de 13.960.326 lei fără TVA.

Tot în termen de 15 luni, Asocierea Total NSA AG Construct SRL – Pro Hart Group SRL trebuie să finalizeze lucrările de reabilitare termică pentru clădirea Spitalului Nou (Maternitate).

Constructorul va realiza lucrări de refacere integrală a  instalației de apă-canal,  a celei termice, precum și a instalațiilor electrice și de ventilație.

Totodată, se vor realiza recompartimentări, pereții exteriori opaci vor fi izolați, iar tâmplăria exterioară va fi schimbată.

În plus, rețeaua de distribuție încălzire  se va înlocui cu o altă rețea pentru a evita pierderile termice.

Valoarea lucrărilor se ridică la suma de 18.931.825 lei fără TVA.

Cele două investiții se realizează în cadrul proiectului ” Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, din care face parte și reabilitarea secție Dermo- Venerice.

Proiectul este derulat de către Consiliul Județean Sibiu, cu sprijinul fondurilor europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Lucrările se vor desfășura în etape, pe zone, pentru ca activitatea medicală a secțiilor să poată continua.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2021

Sus