Oferte locuri de munca top

Investitii noi de peste 2 miliarde de euro

Noi investiții, ce vizează producerea energiei, cu o valoare estimată de peste 2 miliarde de euro, au fost prezentate premierului Nicolae Ciucă de către reprezentanții unor companii străine.

Fabrică de panouri solare

Compania AE Solar a anunțat că va deschide o fabrică de producere a panourilor solare în România, valoarea totală a investiției fiind de un miliard de euro.

În faza inițială, acest proiect mai amplu va avea o capacitate de 2 GW.

La finalizarea integrării complete a fluxurilor de producție în România aceasta va atinge 10 GW, ceea ce reprezintă o treime din necesarul european.

Reprezentanții companiei au confirmat că vor operaționaliza prima fază în acest an.

Guvernul va analiza resursele care pot fi asigurate prin finanțări europene sau de la bugetul de stat, pentru a sprijini realizarea proiectului.

Totodată, vor fi implicați specialiști din cadrul Rețelei Universităților de la Marea Neagră, care vor putea coopera prin intermediul unui parc științific complementar facilităților de producție.

Această investiție va plasa România în centrul producției europene de panouri solare.

Planuri pentru realizarea unui nou parc fotovoltaic de aproape 50 MW

Termocentrala de la Mintia

Reprezentanții Mass Global Energy Rom, care a achiziționat Termocentrala de la Mintia săi, au prezentat premierului planul de investiții în valoare de peste un miliard de euro.

Astfel, termocentrala va fi transformată în cea mai mare și eficientă capacitate de producție a energiei electrice pe gaz din Uniunea Europeană.

Vor fi utilizate cele mai moderne tehnologii, care vor permite, în acord cu taxonomia europeană, producerea a cel puțin 1500 MW.

Prima etapă a investiției va fi finalizată într-un termen de 24 de luni, urmând ca proiectul să ajungă la maturitate deplină în 36 de luni.

Componentele centralei vor fi pregătite pentru trecerea către noile tehnologii de producere a energiei, bazate pe hidrogen.

“Resursele noastre naturale reprezintă un atu important, mai ales în această perioadă, în care nevoia de a asigura securitatea energetică a țării este amplificată de dezechilibrele generate de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei. România are nevoie să își valorifice cât mai bine rezervele de gaz, iar Guvernul a făcut deja demersuri importante în acest sens. Gazele de la Marea Neagră, care pot asigura în prezent deja zece la sută din consumul anual intern, vor transforma, în următorii ani, țara noastră, într-unul dintre cei mai mari producători de gaze din UE. Centrala de la Mintia, care va folosi gazul drept resursă de producere a curentului electric, va putea beneficia din plin de aceste resurse, astfel încât să consolidăm, pe de o parte, producția noastră de energie electrică, asigurând consumul intern, dar să o și putem exporta, ajutând Republica Moldova și partenerii noștri din Uniunea Europeană”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/ martie  2023

Sus