Oferte locuri de munca top

Investitii nete mai putine, dar mai scumpe, in lucrari de constructii noi

Aproape 61% din totalul investițiilor nete realizate în economia națională în 2024 au fost pentru lucrări de construcții noi.

Astfel, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, investițiile nete totale s-au ridicat anul trecut la circa 193,79 miliarde lei, din care cele pentru lucrări de construcții noi au fost de peste 117,81 miliarde lei.

Indicii de preț arată o creștere cu 9% a investițiilor nete în construcții noi, dar indicii de volum arată o scădere de 5,9% a lucrărilor de acest tip.

La nivelul întregii economii naționale, investițiile nete au scăzut anul trecut comparativ cu anul 2023, după cum arată datele provizorii ale INS.

Scăderea a fost de 4,9% ca indice de volum, în timp ce indicii de preț arată creștere de 7,7%.

Ca volum, creștere s-a înregistrat la elementul de structură ”alte cheltuieli”, de 20,0%.

Investițiile nete în utilaje (inclusiv mijloace de transport) au fost anul trecut de peste 54,73 miliarde lei, în scădere cu 10,8% ca indice de volum, dar în creștere cu 4,8% ca indice de preț.

În total investiții nete realizate în economia națională în 2024 a crescut cu 2,2 punctte procentuale ponderea categoriei ”alte cheltuieli”.  Acestea includ ”cheltuieli pentru lucrări geologice şi de foraj, pentru cumpărarea animalelor de muncă, de producţie şi reproducţie, plantaţii de viţă de vie, pomi, împăduriri, cheltuieli pentru achiziţionarea obiectelor de inventar gospodăresc de natura mijloacelor fixe, cheltuieli pentru studiile de cercetare şi proiectare legate de obiectivele de investiţii şi pentru serviciile aferente transferului de proprietate”.

Trimestrul IV 2024 versus trimestrul IV 2023

În trimestrul IV 2024, comparativ cu trimestrul IV 2023, investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 16,7%.

Asta ca urmare a scăderii înregistrate la toate elementele de structură: alte cheltuieli de investiții1 cu 25,3%, utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 23,4% și la lucrări de construcţii noi cu 11,3%.

Lucrările de construcții noi au însumat 38,48 miliarde lei, utilajele (inclusiv mijloace de transport) 19,12 miliarde lei, iar alte cheltuieli 5,66 miliarde lei.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025


Etichete:
construcții noi  investiții nete în construcții noi  
Sus