Oferte locuri de munca top

Informatii accesibile despre patrimoniul imobiliar al Municipiului București

Informațiile despre patrimoniul imobiliar aflat în proprietatea publică a Municipiului București vor fi transparentizate, o hotărâre în acest sens urmând să fie aprobată de consilierii generali.

Pentru a asigura un acces mai facil al cetățenilor vor fi transformate informațiile din format tabelar în format grafic de tip hartă (GIS).

Astfel, ar urma să fie realizată o hărtă digitală care să descrie informații despre imobilele aflate în proprietate publică precum:

* Conturul imobilelor conform documentației cadastrale inclusiv amplasarea pe harta geopolitică a Bucureștiului;

* Adresa imobilelor;

* Administratorul actual al imobilului respectiv (existența unui contract);

* Termenul contractual (perioada contractuală);

* Obiectul contractului;

* Suma contractului și titularul contractului.

O firma mare de constructii va dezvolta un proiect rezidential

Administratorii imobilelor aflate în proprietatea publică a municipiului București (inclusiv în subordinea sectoarelor Capitalei) sunt obligați ca în termen de 60 zile de la primirea accesului in platforma digitală se publice aceste informații.

Platforma digitală trebuie să permită accesul administratorilor imobilelor astfel ca aceștia să poată efectua actualizări de informații în timp real.

Administratorii au obligația să valorifice aceste imobile în mod corect, transparent și spre beneficiul cetățenilor plătitori de taxe.

Direcția Patrimoniu, pe baza suportului creat de Direcția Informatica, va încărca informațiile deținute conform documenațiilor cadastrale. Cele privind situația clădirilor și a investițiilor realizate cad în sarcina administratorului imobilului.

Administratorii bunurilor imobile din domeniul public al Municipiului București vor avea acces la această platformă pentru a o completa cu informațiile pe care le dețin.

Proiectul va putea fi implementat în maxim 30 de zile după upgradarea platformei tehnice GIS prevazută, bugetată și programată pentru implementare în acest an de către Direcția Informatică din cadrul Primăriei Municipiului București.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/ aprilie  2023

Sus