Oferte locuri de munca top

Inchirierile de locuinte pe termen scurt, reglementate de UE

A fost adoptat de către Consiliul European regulamentul privind colectarea și schimbul de date pentru serviciile de închiriere de locuințe pe termen scurt.

Oficialii consideră că acest act legislativ va spori transparența în domeniul închirierilor de locuințe pe termen scurt și va ajuta autoritățile publice să reglementeze această parte tot mai importantă a sectorului turismului.

”Colectarea și schimbul de date vor permite punerea în aplicare a unor politici locale eficace și proporționale pentru a aborda provocările și oportunitățile asociate sectorului închirierilor pe termen scurt. Regulamentul permite o concurență loială în cadrul sectorului, garantând consumatorilor calitate în același timp. Pe ansamblu, acest regulament va contribui la un ecosistem turistic mai sustenabil și va sprijini tranziția digitală a acestuia”, a declarat Valérie De Bue, ministra valonă al turismului.

Noile norme introduc cerințe armonizate de înregistrare pentru gazde și pentru proprietățile închiriate pe termen scurt, inclusiv acordarea unui număr unic de înregistrare care să fie afișat pe site-urile imobiliare și pe platformele online.

Gazdele vor transmite informații simple pentru a obține acest număr de înregistrare, care va fi obligatoriu pentru furnizarea de servicii de închiriere de locuințe pe termen scurt.

Platformele online vor trebui să furnizeze periodic informații unui punct unic de intrare digital din statele membre cu privire la activitățile de închiriere ale gazdelor lor. Aceasta va ajuta autoritățile competente să elaboreze statistici fiabile și să ia măsuri de reglementare în cunoștință de cauză.

Costuri mai mari cu manopera, pentru lucrari speciale de constructii

În urma aprobării de către Consiliu a poziției Parlamentului European, actul legislativ este adoptat.

După semnarea de către președinta Parlamentului European și președintele Consiliului, regulamentul se va publica în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării. Regulamentul se aplică după 24 luni de la intrarea sa în vigoare.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2024

Revista Arena Constructiilor martie 2024

Sus