A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța.
Proiectul are o valoare estimată de peste 150 de milioane de euro și este finanțat de Ministerul Sănătății prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit pe 23 noiembrie 2023 asocierii Concelex (lider), Palex Construcții Instalații, Concrete & Design Solutions, Concelex Engineering SRL.
Valoarea contractului este de 402,81 milioane lei fără TVA.
Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este 2026.
Proiectul prevede construirea unei unități sanitare, cu suprafața construită de 3.500 mp. Clădirea va avea un regim de înălțime de 3 Subsoluri + Parter + 8 Etaje medicale + Etaj tehnic. Va oferi un total de 350 de paturi, dintre care 232 pentru spitalizare continuă, 79 pentru spitalizare de zi și 39 pentru secția ATI.
De asemenea, vor fi două blocuri operatorii, unul pentru Obstetrică/Ginecologie și unul pentru Chirurgie Pediatrică, precum și două unități de primire urgențe (UPU Pediatrie și UPU Obstetrică/Ginecologie).
Acest proiect a fost blocat inițial din cauza unui aviz negativ al Ministerului Culturii, însă acum lucrările vor fi demarate, iar noul spital va include secții esențiale pentru sănătatea mamei și copilului. Este vorba despre secțiile de Obstetrică-Ginecologie I și II, Neonatologie, Pediatrie și Chirurgie-Ortopedie Pediatrică.
Noua unitate va oferi și facilități moderne, inclusiv echipamente IT de ultimă generație și 110 locuri de parcare.
În paralel, lucrările de reparație demarate săptămâna trecută prin RAJA SA Constanța, continuă. Echipele de lucru vor rămâne în spital până când vor finaliza reabilitarea completă a zonelor ce nu au fost încă renovate.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a subliniat faptul că sănătatea va rămâne o prioritate pentru noua conducere a Consiliului Județean Constanța.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024