A fost emis ordinul de începere a lucrărilor și, totodată, a fost predat constructorului amplasamentul în vederea continuării și finalizării lucrărilor rămase neexecutate din cadrul proiectului ”Modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 107M Luna de Sus – Băișoara – Buru – limită cu județul Alba, km 0+000 – km 42+000”.
Durata noului contract de execuție a lucrărilor de reabilitare și modernizare este de maxim 18 luni.
În cadrul acestuia, două luni vor fi alocate actualizării proiectului și 16 luni execuției lucrărilor.
Lucrările au o valoare totală de 85.056.621 lei, cu TVA inclus, finanțarea fiind asigurată atât din fonduri europene cât și din bugetul județului.
De o complexitate ridicată, lucrările presupun intervenția pe toată lungimea sectorului vizat, începând de la fundaţia drumului, în zonele unde se impune acest lucru, şi încheind cu două straturi de asfalt, respectiv binder şi start de uzură.
De asemenea, proiectul prevede şi realizarea de acostamente, şanţuri, rigole şi podeţe, racorduri la drumurile laterale, montarea de parapeți metalici, investiția urmând să se finalizeze prin realizarea de marcaje şi semnalizare rutieră.
Vechiul contract de execuție a lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumului județean 107M, încheiat cu SC KIAT Group Construct SRL, a fost reziliat din cauza nerespectării de către societate a clauzelor contractuale asumate.
La începutul acestui an CJ Cluj a semnat contractul pentru acest proiect cu firma Diferit AG, dintre cei trei ofertanți. Prețul contractului este de 62.247.229 lei fără TVA.
Viitor perimetru de exploatare a agregatelor, amenajat pe aproape 10 ha
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Vestea bună pentru clujeni este că, după problemele pe care le-am avut cu vechiul constructor, reluăm lucrările de modernizare pe unul dintre cele mai lungi drumuri județene. După actualizarea proiectului, respectiv modificarea soluțiilor tehnice propuse de noul proiectant, vom demara efectiv lucrările la acest proiect de o importanță aparte atât pentru localnici cât și pentru dezvoltarea turistică a zonei montane a județului”.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021