Oferte locuri de munca top

Încă un mall va fi ridicat în Timişoara

TUn nou mall de 60.000 metri pătraţi va fi construit în Timişoara, oraşul care pare să fie un magnet pentru investitorii în astfel de spaţii comerciale. Aceasta după ce numai anul acesta deja au fost anunţate sau chiar demarate noi proiecte: Shopping City Timisoara – dezvoltat de Nepi, Open Ville-  dezvoltat de Iulian Dascălu, Timisoara Plaza – dezvoltat de Plaza Center.

Deja au început lucrările de demolare a terenul de pe Calea Circumvalaţiunii unde va fi ridicat Timişoara Centrum. Licitaţia pentru lucrările de construcţie s-a încheiat, iar compania responsabilă de managementul proiectului este TBE Business Solutions, ce va coordona întreg procesul, potrivit lui Ali Ergun Ergen, fondator şi managing partner al TBE.

Proiectul va cuprinde, pe lângă componenta comercială şi de divertisment, şi o clădire de birouri de şapte etaje. Investiţia este estimată la 80 milioane de eruo şi va fi realizată de Alpha Group Investments Ltd, divizia de investiţii a grupului Alpha Bank, şi TBE Business Solutions.

Suprafaţa totală închiriabilă este de 60.000 metri pătraţi, din care 50.000 metri pătraţi suprafaţă dedicaţi retail-ului şi 10.000 metri pătraţi pentru spaţiile de birouri. Întregul proiect va beneficia şi de 2.100 de locuri de parcare

Contractele de preînchiriere acoperă deja peste 50% din suprafaţa totală închiriabilă. Centrul comercial va găzdui un hypermarket Carrefour, cu o suprafaţă de 11.100 metri pătraţi, un multiplex cu 10 săli, precum şi o zonă de restaurante cu peste 15 unităţi şi mai multe magazine de modă.

Construcţia şi implementarea proiectului Timişoara Centrum sunt coordonate de TBE Business Solutions. Firmele implicate în proiect sunt B2 (lead designer) Chapman Taylor (arhitect concept), Actectura (birou local de arhitectură, însărcinat de procesele de autorizare şi obţinere de avize) şi Aquarius (project manager).

Etichete:
Sus