Pentru realizarea de noi poduri, Guvernul României și cel al Republicii Moldova au semnat trei acorduri de bilaterale de cooperare.
Astfel, două poduri rutiere urmează să fie reabilitate și consolidate în vreme ce un altul va fi reconstruit până în anul 2027, după cum a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu
Cele două țări își vor coordona acțiunile la nivelul autorităților centrale și locale implicate, după cum urmează:
* Albița (România) – Leușeni (Moldova): lucrările presupun demolarea podului vechi și reconstruirea unui pod nou cu 4 benzi;
* Oancea (România) – Cahul (Moldova): pentru acest pod, sunt necesare lucrări de reabilitare și consolidare care să elimine deficiențele existente;
* Sculeni (România) – Sculeni (Moldova): sunt necesare lucrări de modernizare.
Cele trei obiective de investiții au studiile de fezabilitate privind stabilirea indicatorilor tehnico-economici finalizate, iar acum se află în faza de obținere avize mediu+ape.
Următorul pas este lansarea procedurilor de atribuire a contractelor pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Primul pod peste Prut după Revoluție, Galați (România) – Giurgiulești (Moldova) a fost deja reabilitat și au fost demarate procedurile și pentru:
* construcția a noi poduri rutiere peste Prut, pentru care ofertele depuse se află în curs de evaluare:
– Stânca (România) – Costești (Moldova);
– Bumbăta (România) – Leova (Moldova);
– Fălciu (România) – Leca (Moldova).
* Construcția unui pod nou la nivel de autostradă:
– Ungheni (România) – Ungheni (Moldova).
Aceste poduri rutiere vor rezolva o parte din problemele strategice de interconectare în ceea ce privește infrastructura de transport și vor îmbunătăți condițiile de trafic între cele două țări.
Mai mult, toate proiectele bilaterale de infrastructură de transport vor asigura conectivitatea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.
Un alt acord bilateral între Republica Moldova, reprezentată de ministrul Lilia Dabija, și Uniunea Europeană, reprezentată de comisarul european Adina Vălean, a fost semnat în cadrul aceluiași eveniment.
Acest acord privește participarea Republicii Moldova la Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility), cel mai important instrument al UE.