Solplanet x AeroFix

Inca se cauta solutii pentru lucrarile la centrala Iernut

Perioada de reziliere a contractului de lucrări pentru dezvoltarea CTE Iernut a fost prelungită de către Romgaz SA.

Decizia de prelungire a suspendării notificării de reziliere a contractului de lucrări a fost luată în vederea continuării negocierilor cu executantul, pentru identificarea, evaluarea și implementarea unei soluții care să asigure finalizarea și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții, în termen cat mai scurt posibil.

Discuțiile cu executantul – asocierea formată din DuroFelguera SA și Romelectro SA – vor continua până pe 7 mai 2021, inițial termenul stabilit fiind 22 aprilie 2021.

Romgaz SA va primi și raportul de expertiză tehnică și economică, având ca obiect determinarea stadiului fizic și valoric de execuție a contractului, precum și determinarea lucrărilor rămase de executat, care va sta la baza implementării soluției alternative de finalizare și punere în funcțiune a obiectivului de investiții.

Vă aminitim că la începutul lunii aprilie, SNGN Romgaz SA a trimis notificarea de reziliere a contractului către executant, decizia fiind bazată pe faptul că acesta din urmă nu a executat în termen obligațiile contractuale. Contractul de lucrări a fost semnat în anul 2016.

Dezvoltarea CTE Iernut prevede construcția unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclul combinat cu turbine cu gaze.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2021

Sus