Pe piața imobiliară, atât restricțiile de circulație din perioada stării de urgență, cât și reducerea veniturilor populației au condus la scăderea cu 44% a numărului de tranzacții în luna aprilie față de luna martie.
În pofida tuturor problemelor, unii au ținut morțiș să semneze în luna aprilie contractele, așa că au fost tranzacționate la nivelul întregi țări un număr de 27.021 imobile, potrivit anunțului făcut de ANCPI.
Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna aprilie a acestui an este cu mai mic 13.790 față de perioada similară a anului trecut, scăderea fiind de -34%.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna aprilie 2020, în București – 6,925, Ilfov – 3.634 și Cluj – 2.013.
Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Covasna – 91, Vaslui – 94 şi Sălaj – 102.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna aprilie, a fost de 22.845, cu mai mic 1.439 față de luna aprilie 2019.
Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 7.937, Ilfov – 2.259 și Iaşi – 1.372. La polul opus, se află județele, Harghita – 16, Covasna – 31 și Mehedinţi – 41.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a patra lună a anului 2020 sunt Brăila – 354, Dolj – 301 și Galați – 272.
Citiți și:
Ce lucrari de constructii vor fi realizate pentru o multinationala
Viitoare hale de depozitare, cu aproape 5 mii mp sc, langa Capitala
Zeci de cladiri demolate pentru a face loc unui ansamblu imobiliar