Solplanet x AeroFix

Imrom a pierdut contractul de reabilitare a infrastructurii urbane din Bacău

PMBacauSocietatea Imrom nu va mai încheia lucrările de reabilitare a infrastructurii urbane din zona I.L.Caragiale–Milcov din Bacău deoarece Primăria a reziliat contractul în această săptămână.

Primăria municipiului Bacău va scoate la licitație, în cursul acestei luni, restul lucrărilor rămase de executat, circa 40%. Acestea urmează să fie finalizate integral până în luna noiembrie.

Potrivit Municipalităţii, constructorul nu a respectat prevederile din caietul de sarcini. Mai precis este vorba de parametrii tehnici ai conductei de apă.

Proiectul beneficiază de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor.

Având în vedere rezilierea contractului de lucrări, organismul finanţator al proiectului, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a prelungit perioada de implementare a contractului de finanţare cu şapte luni, până la sfârșitul lunii noiembrie.

Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, a precizat:”Nu putem să tolerăm asemenea abateri, pe banii publici, pe domeniul public. Rezilierea contractului a fost singura soluție. Pentru conducta montată care a nu a respectat parametrii tehnici, Primăria nu a plătit niciun leu. Important este că și ADR Nord Est a constatat că vina nu aparține Primăriei și a prelungit perioada de finanțare, astfel încât această lucrare va fi realizată, așa cum era prevăzut inițial, din fonduri europene.”

Proiectul “Reabilitare Infrastructura Urbana, Zona I.L.Caragiale – Milcov – Intersectie Strada Letea din Municipiul Bacau” se ridică la valoarea totală de 30,1 milioane lei, din care finanţarea nerambursabilă alocată de MDRT – AM POR este de 23,72 milioane lei.

Proiectul prevede reabilitarea a 61.597 mp de infrastructură urbană, amenajarea a 239 de locuri de parcare, reabilitarea a 2.400 m de reţea de alimentare cu apă.

Contractul cu Imrom, în valoare de 15,87 milioane lei fără TVA, a fost încheiat în decembrie 2013.

Sus