Angajații care au venituri brute mai mici de 3.000 lei, precum și cei cu venituri de până la 8.500 lei, ar putea înregistra creșteri ale salariilor nete prin introducerea procentelor diferențiate de impozitare.
Introducerea unei cote progresive de impozitare a fost propusă ieri de către un deputat PSD, propunerea legislativă fiind în prezent înregistrată la Senat pentru dezbatere.
Acest sistem de impozitare este deja este aplicat în mai multe țări occidentale, susține inițiatorul proiectului de lege. Ei spune că acesta face posibilă colectarea unor sume mai mari la bugetul de stat, pe lângă majorarea salariilor nete.
În prezent, conform datelor ITM, 87% din salariați au un venit brut sub 5000 lei, iar 2,5% din salariați au un venit de peste 9000 lei.
Creșterea venitului net pentru majoritatea salariaților necesită noi soluții de taxare, susține inițiatorul.
Astfel, la un salariu brut mai mic de 3000 lei, impozitul va fi de 0%, iar impozitul de 10% va fi aplicabil pentru salariile brute de peste 8.501 lei, inclusiv.
Dacă legea va intra în vigoare, prevederile se vor aplica pentru noii angajați de la data angajării. Pentru persoanele cu contract de muncă la data intrării în vigoare a legii, prevederile se vor aplica în condițiile majorării indemnizației sau a salariului brut cu minim 10%.
Angajatorul va avea obligația ca la finele primului trimestru din an să aibă achitate taxele și impozitele aferente salariilor și indemnizațiilor acordate în anul precedent. Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF va iniția procedura de insolvență pentru angajatorii care nu respectă această prevedere.
Prin aplicarea taxării diferențiate, reiese o diferență cuprinsă între 5%-7%, mai puțin față de încasările din prezent la bugetul statului, dar luând în calcul o taxare scăzută a salariilor mici ar rezulta eliminarea muncii la negru, arată inițiatorul.
De asemenea, climatul investițional devine foarte atractiv pentru investitori, români sau străini, iar efectele se vor putea cuantifica după primul an de aplicare a legii propuse.
Totodată, veniturile nete mărite va duce la creșterea nivelului de trai pentru majoritatea salariaților, care prin reintroducerea masei monetare în circuitul economic vor menține nu numai un consum ridicat, ci vor oferi și posibilitatea investițiilor pentru salariați în bunuri de folosință îndelungată.
”Am putea asista astfel la o relansare a investițiilor private și la o creștere a economiei românești”, mai susține deputatul Bota Marius-Sorin-Ovidiu.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020