Oferte locuri de munca top

Impact: Venituri mai mici cu peste o treime din vanzarea de locuinte

Unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari, Impact Developer & Contractor SA, a obținut din vânzarea de locuințe venituri mai mici cu peste o treime, în primele trei trimestre ale acestui an față de perioada similară a anului trecut.

Astfel, veniturile sale din vânzarea de proprietăți rezidențiale s-au ridicat la peste 61,7 milioane lei, față de 93,77 milioane lei la finele lunii septembrie 2017, potrivit datelor financiare făcute publice.

Având în vedere valoarea contabilă a proprietăților rezidențiale vândute, rezultă că în primele nouă luni ale acestui an Impact a obținut un profit de peste 28,75 milioane lei din vânzarea acestor proprietăți. Profitul este mai mic cu aproape 8% față de cel obținut în perioada similară a anului trecut din vânzarea de proprietăți.

Per ansamblul activității companiei, profitul net al perioadei a fost de 1,58 milioane lei față de 13,47 milioane lei pe perioada primelor nouă luni ale anului trecut.

La finele lunii septembrie a acestui an, existau în stoc un număr de 516 apartamente și case complet finalizate, având o suprafață construită desfășurată de 49.584 mp și o valoare contabilă de 104,6 milioane lei.

De asemenea, existau în stoc aproximativ 86,2 ha de teren la o valoare contabilă de 332,7 milioane lei, teren destinat vanzârii și dezvoltării de noi proiecte.

În primele trei trimestere ale acestui an s-au vândut un numar de 137 imobile (apartamente și case), două loturi de teren și zece locuri de parcare, totalizând o suprafață construită de 13.537 mp, mai puțin cu 40% față de anul precedent când vânzîrile au atins un număr de 247 imobile (apartamente și case) și 29 locuri de parcare, totalizând o suprafață construită de 22.038 mp.

Din totalul locuințelor vândute, 39 de apartamente s-au vândut din Ansamblul Salcâmilor (Greenfield Băneasa) și 95 apartamente din Ansamblul Platanilor (Greenfield Băneasa).

Strategia de creștere pe 2019 prevede continuarea dezvoltării următoarelor faze din Luxuria și Greenfield din București. Acestea au o valoare investițională viitoare cumulată de peste  600 milioane euro și vor totaliza până în 2029 peste 8,000 de locuințe.

 ”În al doilea rând, continuăm demersurile pentru proiectele acolo unde avem deja terenuri. În acest moment, Impact are aproximativ 87 de ha în portofoliu cu proiecte în pipeline în diferite stadii de dezvoltare. De asemenea, avem în plan achiziția de noi terenuri, în special în zona de nord a Bucureștiului unde avem cea mai mare experiență de dezvoltare“, a declarat Bogdan Oșlobeanu, CEO Impact Developer & Contractor Group.

 

 

 

 

Citiți și:

Cele mai mari proiecte imobiliare ale anului 2019

Viitor ansamblu rezidential cu 15 niveluri, in Capitala

Aproape 2 mld lei va costa largirea unui important drum

Un mare aeroport va fi modernizat cu peste 30 mil euro

In primavara va demara un mare proiect logistic, langa Bucuresti

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

 

Sus