Oferte locuri de munca top

Iluminatul public in Timisoara: aproape trei mii de corpuri de iluminat

O finanțare de 6 milioane de lei a fost acordată Primăriei Municipiului Timișoara de către Asociația Fondului pentru Mediu.

Această sumă va permite modernizarea a aproape 3.000 de corpuri de iluminat public din oraș și dotarea lor cu sistem de telegestiune.

Valoarea integrală a proiectului de modernizare a iluminatului public din Timișoara – Etapa 1, este de peste 14 milioane de lei, cofinanțarea AFM reprezentând 42,6% din valoarea totală a acestuia.

„Străzi mai sigure pentru timișoreni și reducerea facturii la curent sunt cele două obiective principale pe care le atingem cu acest proiect. Practic, pe 64 de străzi și bulevarde din Timișoara modernizăm întreg iluminatul stradal cu fonduri nerambursabile. E o investiție pe care o vom simți în anii ce vin, pentru că estimăm că factura de curent se va reduce cu peste 70% față de nivelul actual pentru aceste străzi. Avem în pregătire alte două proiecte mari, pentru modernizarea iluminatului public pe încă 92 de străzi și bulevarde din oraș”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Cu ajutorul acestor fonduri și a banilor alocați din bugetul local vor fi modernizate corpuri de iluminat public de pe următoarele 64 de străzi și bulevarde: 1 Decembrie, 20 Decembrie 1989, 3 August 1918, Acad. Alexandru Borza, Amurgului, Andrei Șaguna, Aristide Demetriade (segment Divizia 9 Cavalerie – Avram Imbroane), Aurel Cosma, Budai Deleanu, C.D. Loga, Calea Martirilor (segment Lidia – Arieș), Camil Petrescu, Carol Telbisz, Cicio Pop, Cloșca, Colonel Enescu, Corneliu Coposu, Dacilor, Dâmbovița, Dimitrie Cantemir, Divizia 9 Cavalerie, Dr. Iosif Nemoianu, Dr. Liviu Gabor, Dr. Nicolae Paulescu, Eroilor de la Tisa, Gheorghe Adam, Gheorghe Andrasiu, Gheorghe Lazăr (segment Gheorghe Dima – Cetății), Hector, I. C. Brătianu, Iepurelui, J.H. Pestalozzi, Janos Bolyai, Liviu Rebreanu (segment Calea Șagului – Calea Martirilor), Ludwig van Beethoven, Martin Luther, Martir Leontina Banciu, Michelangelo, Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Miresei, Nikolaus Lenau (parcare), Ovidiu Balea, Panait Istrati, Paris, Patriarh Miron Cristea, Piața I.C. Brătianu, Piatra Craiului, Pod Dacilor, Proclamația de la Timișoara, Piața Badea Cârțan, Rene Brasey, Revoluției 1989, Sfântul Ioan, Silviu Bejan, Simion Bărnuțiu, Splaiul Nistrului – Galațim, Ștefan cel Mare (parțial), St. O Iosif, Take Ionescu, Traian Grozăvescu, Vasile Pârvan.

Doua noi parcuri solare vor fi infiintate cu aproape 49 mil euro

Anul trecut Primăria Timișoara a modernizat iluminatul public de pe Căile Torontalului, Aradului și Sever Bocu și a introdus în premieră iluminat public modern în Parcul Botanic.

Ambele proiecte au fost cofinanțate de AFM sau prin fonduri europene și au avut o valoare totală de circa 4 milioane de lei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus