Guvernul Romaniei va acorda un ajutor de stat de 7,27 milioane de euro producatorului de materiale de constructii Adeplast pentru constructia unei fabrici de vata bazaltica.
Investitia se ridica la valoarea totala de peste 19 milioane euro si va fi realizata in zona orasului Ploiesti. Compania va suporta diferenta de costuri dintre ajutorul de stat si valoarea totala a investitiei din fonduri proprii. Astfel, finantarea este asigurata integral, avand aprobat si un credit punte de circa 4 milioane Euro pana statul roman va face decontul lucrarilor.
Cu privire la aceasta reusita, Marcel Barbut, CEO AdePlast, a declarat:
„Ne aflam la a doua incercare de acest tip, prima data fiind refuzati de stat. Acum suntem incantati ca statul a avut incredere intr-un investitor roman si a hotarat sa fie partener in aceasta dezvoltare.In acest moment se lucreaza la elaborarea caietului de sarcini in urma caruia se vor selecta furnizorul de echipamente si constructorul. Asa cum am spus anul trecut, chiar daca nu s-a obtinut aceasta finantare de pe bursa, noi mergem inainte si ne vedem de planurile noastre. Cea de-a zecea fabrica AdePlast va crea 115 noi locuri de munca, contribuind la procesul de reindustrializare a Romaniei .”
Conform legii, lucrarile la noua fabrica de vata bazaltica vor trebui demarate in patru luni, iar finalizarea se va face in 2015.
Alaturi de fabrica de vata bazaltica Adeplast va mai investi 580.000 de euro pe platforma de la Ploiesti. O parte din investitie, de 420.000 Euro, va merge catre fabrica de vopsele si tencuieli decorative, intr-o linie total automatizata de lacuri colorate si emailuri ecologice pe baza de apa, care va intra in functiune din luna martie. Restul de 160.000 de Euro se vor regasi intr-un upgrade la fabrica de polistiren, care va insemna cresterea cu 50% a capacitatii de productie, prin includerea linei achizitionate de la Zentyss intr-un sistem integrat de productie si prin instalarea unei masini de ambalat automata.
AdePlast a incheiat anul 2013 cu o cifra de afaceri de 253 milioane de lei, in crestere cu 37,36 % fata de anul trecut. In 2013 avut loc cea mai mare dezvoltare industriala din istoria companiei, pe baza unui program investitional de peste 22 de milioane de euro, in urma caruia a adaugat in portofoliul sau industrial patru noi fabrici. La Roman au fost inaugurate anul trecuto fabrica de mortare uscate si o fabrica de polistiren. Unitatile de la Roman sunt cele mai moderne facilitati de productie de polistiren din Europa si deservesc partenerii zona Moldovei, dar si exporturile catre Republica Moldova, Ucraina si tarile arabe.
La Oradea platforma industriala a AdePlast este finalizata si complet operationala, odata cu inaugurarea fabricii de polistiren in 2013. Platforma de la Oradea este compusa din trei fabrici diferite (mortare uscate, vopsele, polistiren).
La Ploiesti a fost pusa in functiune fabrica de vopsele, una din cele mai moderne din Europa. Din fabrica de la Ploiesti, o parte din produsele AdePlast au fost exportate in Bulgaria, Liban si Iordania. Fabrica de vopsea completeaza platforma industriala de la Ploiesti, unde mai exista o fabrica de mortare uscate si una de polistiren.