Exploatarea granitului pentru construcții va continua în două perimetre din țară.
În acest sens, au fost aprobate de Guvern actele adiționale la Licențele de concesiune a activității miniere de exploatare, încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și societăți comerciale.
Perioadele de exploatare au fost prelungite până pe 23 aprilie 2030.
Perimetrul Bratcu – Meri, județul Gorj
Actul adițional a fost încheiat între ANRM și societățile comerciale Macofil SA și Construcții Complexe SA (în insolvență).
Producătorul de cărămizi Macofil SA Tg Jiu a realizat în 2023 o cifră de afaceri de 56,44 milioane lei și un profit net de 11,85 milioane lei, cu un număr mediu de 170 de angajați.
Actul modifică și alte clauze ale licenței de exploatare, precum cele privind redevența minieră; astfel, prevederile din licența de exploatare se actualizează în conformitate cu ultimele modificări legislative cu privire la redevență.
Această modificare se realizează odată cu actul adițional de prelungire a licenței.
Hotărârea vizează și:
– actualizarea cheltuielilor estimate de exploatare pentru perioada 24.04.2025 – 23.04.2030, în valoare de 3.928.554 lei;
– actualizarea valorii redevenței.
Prelungirea licenței de exploatare urmează a se realiza în limita perimetrului de exploatare acordat.
Perimetrul Măcin – Derea – Anton – Suluk, județul Tulcea
Actul adițional a fost încheiată între ANRM și societatea comercială Eco SA (deținută de Consiliul Local Brăila).
Hotărârea vizează și:
– actualizarea cheltuielilor estimate de exploatare pentru perioada 2025 – 2030, în valoare de 9.929,7 mii lei;
– actualizarea valorii redevenței.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025