Oferte locuri de munca top

Fratii Paval cumpara prima faza a unui proiect de birouri

Prima fază a proiectului de birouri UCenter din zona Tineretului din București a fost vândută grupului Pavăl Holding, vehiculul de investiții al familiei Pavăl, care deține Dedeman.

Karina Pavăl, vicepreședinte al Pavăl Holding, a declarat că ”Achiziția proiectului UCenter ne va ajuta să ne consolidăm poziția pe segmentul office”.

Clădirea fost dezvoltată de Forte Partners și este integral închiriată. Compania este deținută de Geo Mărgescu și frații Johny și Jihad Jabra.

Pavăl Holding a achiziționat în anul 2018 proiectul de birouri The Bridge, aflat la momentul respectiv în construcție, în cea mai mare tranzacție de real estate din acel an. Investitorii și dezvoltatorii de la Forte Partners analizează în prezent posibilitatea încheierii unui parteneriat pe termen lung.

Prima fază a proiectului office Ucenter are o suprafață totală închiriabilă de aproape 33.000 de metri pătrați.

Un dezvoltator local pregateste un nou proiect rezidential

Lucrările la a doua fază a proiectului au fost demarate în a doua jumătate a anului 2021, iar termenul de finalizare este trimestrul al treilea al anului 2023.

Cele două faze ale UCenter cumulează o suprafață totală închiriabilă de 66.000 de metri pătrați de spații de birouri, inclusiv o componentă de retail la parterul clădirilor.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus