Oferte locuri de munca top

Fonduri pentru sistemele de apa, fotovoltaice, piste de biciclete

Un miliard de euro pentru dezvoltarea sistemelor de apă şi canalizare va avea la dispoziție Ministerul Mediului prin PNRR.

„Avem infrigement la acest capitol şi trebuie să avem rezultate concrete, să demonstrăm Comisiei că suntem în măsură să tratăm aceste probleme aşa cum trebuie”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos,

Va fi remediata documentatia de atribuire pentru un contract de retele de apa

De asemenea, până la sfârșitul anului, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va lansa trei programe de finanțare pentru:

* instalarea de staţii de încărcare pentru maşinile electrice în localități,

* instalarea de panouri fotovoltaice pentru locuințe unifamiliale şi

* un program dedicat construcției pistelor de biciclete.
Totodată, ministrul a precizat că și domeniul deșeurilor va beneficia de investiții prin PNRR. Managementul deşeurilor este a treia componentă care beneficiază de fonduri. Acestea sunt ”pentru platformele depozitare voluntară a deşeurilor nemenajere, adică cele care nu se ridică de către firmele de salubrizare şi aici vom avea peste 500 de primării care vor putea beneficia de finanţare pentru a realiza asemenea platforme”.

Avem un an cu vanzari imobiliare record

Ministerul Mediului va finanţa, de asemenea, 15 platforme mari pentru zonele urbane, ”acolo unde pot fi depozitate deşeurile din construcţii, deşeurile de metal, de plastic, de lemn, cauciucurile, deşeurile periculoase, toate deşeurile care ulterior pot ajunge la reciclare şi pot reintra în circuitul economic”.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus