Oferte locuri de munca top

Avem un an cu vanzari imobiliare record

Cu toate că în octombrie vânzările de apartamente au fost ceva mai reduse decât în luna precedentă, totuși per ansamblul primelor zece luni ale acestui an numărul apartamentelor  vândute este mai mare cu 65% decât cel din perioada similară a anului trecut.

În octombrie au fost vândute la nivel național circa 15.750 de apartamente, potrivit ANCPI.

Pe primele zece luni ale acestui an vânzările de apartamente au depășit 150 mii, în timp ce pe întreg anul trecut totalul vânzărilor a fost de peste 91 mii de apartamente.

Precedentul vârf al vânzărilor de apartamente s-a atins în anul 2017, pe perioada analizată.

Anul acesta am depășit cu 20% acest vârf.

Daniela Kasper: „Dezvoltarea bazata pe lacomie in perioadele bune implica riscuri imense in perioadele de criza”

Nu numai apartamentele au înregisrat anul acesta vânzări spectaculoase, ci și terenurile.

Tranzacțiile de vânzare/cumpărare terenuri intravilane au fost în primele zece luni mai multe cu 16% față de anul trecut, când oricum se înregistrase un record al ultimilor 12 ani.

Iar ”boom”-ul a fost pe segmentul cumpărărilor de terenuri cu construcții (case). Aici creșterile au fost de 35% în primele zece luni față de numărul terenurilor de acest fel cumpărate în perioada similară a anului trecut.

Bianca Eana, director de vanzari, Transilvania Residence: ”Succesul in imobiliare este direct proportional cu gradul de satisfactie a clientilor”

În luna octombrie 2021 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 60.853 de imobile (case, terenuri și apartamente). Numărul lor este mai mic  cu 3.697 față de cel din luna septembrie.

Față de luna octombrie a anului 2020, vânzările sunt mai reduse cu 22.822 imobile.

Cele mai multe vânzări de case, terenuri și apartamente au fost înregistrate, în octombrie 2021, în București – 11.158, Ilfov – 4.226 și Brașov – 3.215. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Călărași – 201, Covasna – 238 și Tulcea – 408.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în octombrie 2021, a fost de 25.006, cu 6.056 mai mic față de octombrie 2020.

Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 5.152, Ilfov – 2.049 și Călărași – 1.467.

La polul opus se află județele Covasna – 63, Harghita – 68 și Giurgiu – 75.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a zecea lună a anului 2021 sunt Galați – 617, Dolj – 553 și Buzău – 462.

Concept nou pentru locuinte în Bacau: „Soimul” Conbac – nascut din dorinta de a demonstra ca si in Romania pot fi realizate proiecte deosebite

TOPUL vânzărilor de apartamente

în octombrie

Nr.crt. Județ Nr. unități Individuale
1 BUCUREȘTI 4,559
2 TIMIȘ 1,029
3 CLUJ 991
4 BRAȘOV 914
5 IASI 821
6 CONSTANȚA 764
7 ILFOV 748
8 BACAU 428
9 BIHOR 395
10 HUNEDOARA 364
11 SIBIU 335
12 GALAȚI 320
13 MUREȘ 303
14 PRAHOVA 297
15 ARAD 280
16 DOLJ 246
17 SUCEAVA 236
18 MARAMUREȘ 199
19 NEAMȚ 198
20 ARGEȘ 184
21 SATU MARE 155
22 CARAȘ SEVERIN 149
23 DAMBOVIȚA 144
24 BUZĂU 140
25 GORJ 135
26 MEHEDINȚI 135
27 HARGHITA 133
28 VASLUI 126
29 BOTOȘANI 121
30 VÂLCEA 117
31 BISTRIȚA NĂSĂUD 100
32 ALBA 93
33 BRĂILA 92
34 VRANCEA 85
35 OLT 81
36 SĂLAJ 79
37 TULCEA 55
38 TELEORMAN 51
39 COVASNA 49
40 GIURGIU 39
41 IALOMIȚA 38
42 CĂLĂRAȘI 21
TOTAL 15,749

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus