Oferte locuri de munca top

Fisurile de pe autostrada A1 nu influenţează structura de rezistenţă

EPSON DSC pictureTraficul rutier a fost reluat pe autostrada A1 Orăştie – Sibiu, Lot III (km 275+600 – km 275+700), la mai puţin de 24 de ore de la restricţionarea circulaţiei în urma constatării apariţiei a diverse fisuri în carosabil. În acest interval, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a efectuat reparaţii provizorii.

Potrivit reprezentanţilor CNADNR, viaductul de la Aciliu de pe A1, Autostrada Orăştie – Sibiu, Lot III, a fost deschis traficului rutier după efectuarea încercărilor statice şi dinamice sub încărcare cu convoaie de camioane.
În urma acestor teste, proiectantul lucrării, Asocierea TECNIC Consulting Engineering Romania SRL – S.I.N.A Societa Iniziative Nazionali Autostradali S.p.A. a conchis: „Natura fisurilor nu influenţează siguranţa traficului. Microfisurile sunt create de efecte locale termice şi nu au nicio influenţă asupra caracteristicilor de rezistenţă ale structurii.”

Sus