Urare Craciun 2024

Expertizarea tehnica a anumitor cladiri publice, obligatorie

Conducătorii instituțiilor publice vor trebui să dispună începerea expertizării tehnice, realizată de către experți tehnici atestați pentru cerința fundamentală rezistență mecanică și stabilitate până la data de 1 ianuarie 2023.

Prevederea, deja publicată în Monitorul Oficial, vizează construcțiile cu destinația de unități sau instituții de învățământ în care se desfășoară activități didactice care se află în patrimoniul instituțiilor publice respective.

De asemenea, sunt vizate construcțiile cu destinația de spital, policlinică sau dispensar policlinic, care se află în patrimoniul instituțiilor publice respectiv.

Clădirile trebuie să fi fost construite înainte de anul 1978.

Expertizele tehnice în vederea încadrării acestora în clasă de risc seismic și a fundamentării măsurilor de intervenție vor fi finalizate până la data de 1 iunie 2024.

De asemenea, au fost aduse completări în legătură cu stabilirea riscului seismic pentru construcții.

Cele patru clase de risc în care o clădire poate fi încadrată sunt:

* Clasa de risc seismic RsI, din care fac parte clădirile cu susceptibilitate de prăbușire, totală sau parțială, la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării-limită ultime;
* Clasa de risc seismic RsII, din care fac parte clădirile susceptibile de avariere majoră la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării-limită ultime, care pune în pericol siguranța utilizatorilor, dar la care prăbușirea totală sau parțială este puțin probabilă;
* Clasa de risc seismic RsIII, din care fac parte clădirile susceptibile de avariere moderată la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării-limită ultime, care poate pune în pericol siguranța utilizatorilor;
* Clasa de risc seismic RsIV, din care fac parte clădirile la care răspunsul seismic așteptat sub efectul cutremurului de proiectare, corespunzător stării-limită ultime, este similar celui așteptat pentru clădirile proiectate pe baza reglementărilor tehnice în vigoare.

Noi cladiri cu peste 180 apartamente, in Capitala

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/ martie 2022

Sus