Pentru sectorul construcţiilor, costul total cu forţa de muncă în trimestrul III al anului 2017 faţă de trimestrul II al aceluiaşi an, ca formă brută neajustată, a scăzut cu 0,30%.
Pentru aceeaşi perioadă, ca formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare, costul total cu forţa de muncă a scăzut cu 0,88%, iar ca formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare şi sezonier a crescut cu 0,98%.
În trimestrul III 2017, faţă de perioada similară a anului trecut, în construcții costul total cu forţa de muncă ca formă brută neajustată a crescut cu 12,99%. Ca formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare a crescut cu 12,05% şi ca formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare şi sezonier a crescut cu 12,71%.
În cazul tranzacţiilor imobiliare, în trimestrul III al anului 2017 faţă de trimestrul II al acestui an, costul total cu forţa de muncă ca formă brută a crescut cu 1,32%. Ca formă ajustă după numărul de zile lucrătoare nu s-a înregistrat nicio modificare, iar ca formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare şi sezonier costul total a crescut cu 4,18%.
În trimestrul III al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, costul total cu forţa de muncă, în cazul tranzacţiilor imobiliare, a crescut ca formă brută cu 9,30%. Ca formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare costul total cu forța de muncă a crescut cu 7,31%, iar ca formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare şi sezonier a crescut cu 7,39%.
Cheltuielile totale salariale în industrie, construcţii şi servicii au crescut ca formă brută în trimestrul III 2017, comparativ cu semestrul II 2017, cu 3,7%.Pentru aceeaşi perioadă menţionată, cheltuielile directe salariale ca formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare a crescut cu 2,88%, iar ca formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare şi sezonier a crescut cu 1,26%.
În trimestrul III comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, forma brută în cazul cheltuielilor directe a crescut cu 17,89%. Pentru această perioadă, cheltuielile directe în cazul tranzacţiilor ca formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare a crescut cu 16,57%, iar ca formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare şi sezonier a crescut cu 15,66%.
Cititi revista ARENA Constructiilor
ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici) | ARENA Constructiilor , oct 2017 (click aici) |