Două eco-turnuri de 200 m, respectiv 108 m vor fi construite în China şi au ca termen de finalizare anul 2018. Acestea vor găzdui birouri, un hotel de lux cu 247 de camere, un muzeu şi o şcoală de arhitectură ecologică.
Arhitectul italian Stefano Boeri va construi două „eco-turnuri” la Nanjing (estul Chinei), într-un efort de a combate poluarea, care a atins niveluri alarmante în această țară, informează Cnewsmatin.fr, citat de Agerpres.
Aceste construcţii vor fi acoperite cu 23 de specii de arbori şi cu peste 2.500 de arbuşti amplasaţi în cascadă. Potrivit specialiştilor, această vegetaţie va absorbi anual 25 tone de CO2 şi va produce 60 kg de oxigen pe zi.
Arhitectul intenționează să construiască un adevărat „oraș-pădure” în această țară. „Am fost invitați să proiectăm un oraș întreg unde nu va exista o clădire mare, ci între 100 și 200 de clădiri de dimensiuni diferite, cu copaci și plante pe fațadă”, a explicat el pentru The Guardian, estimând că acest oraș-pădure ar putea apărea în 2020.
Pe termen lung, obiectivul este de a crea mai multe orașe „verzi” pe teritoriul Chinei pentru a stimula o dinamică ecologică în toată țara.
Arhitectul a mai construit un ansamblu de două eco-turnuri, identice, cu o înălțime de 100 de metri, la Milano, cunoscute sub denumirea de ”Bosco Verticale”.
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!