Lucrările de modernizare a Drumului Regelui vor fi finanțate cu fonduri europene.
Asta după ce a fost încheiat contractul de finanțare între Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și parteneriatul format din Consiliul Județean Hunedoara și Consiliul Județean Arad.
Valoarea totală a investiției este de 42 de milioane de euro, din care contribuția Uniunii Europene este de 34 de milioane de euro.
Astfel, stațiunea balneară Vața de Jos, cunoscută pentru apele sale termale, Munții Apuseni, Castelul Regal de la Săvârșin și alte atracții turistice din județele Hunedoara și Arad vor fi mai ușor de accesat și vizitat prin modernizarea drumului.
Proiectul include modernizarea a 17 kilometri de drum, din care 13 kilometri în județul Hunedoara și 4 kilometri în județul Arad, pe tronsonul Vața de Jos – Petriș.
Acest drum pitoresc de munte, construit în perioada postbelică la ordinul Regelui Mihai I al României, odată modernizat, va aduce beneficii atât turiștilor dornici să viziteze obiectivele din zonă, cât și comunităților din Arad și Hunedoara, oferind o rută alternativă la drumurile mai aglomerate și scurtând timpii de deplasare.
„Ne bucură să vedem această colaborare în interesul regiunii – Consiliile Județene Hunedoara și Arad colaborează pentru a atrage fonduri europene pentru modernizarea acestui drum, care are atât o importanță istorică, cât și una strategică, mai ales pentru dezvoltarea turismului. Această investiție va crea o legătură rutieră modernă între județele Hunedoara și Arad și va conecta obiective turistice importante”, a declarat Sorin Maxim, director general al ADR Vest.
Topul Drumarilor: Afacerile drumarilor cresc tot mai mult la an la an
Perioada de finalizare a proiectului este aprilie 2028.
Proiectul are valoarea de 208 de milioane de lei. Din această sumă Consiliului Județean Arad îi revin 61 de milioane de lei (valoare eligibilă, care va fi decontată prin proiect), iar Consiliului Județean Hunedoara diferența, pentru construirea acestui drum care va crea o conexiune rutieră nouă, de calitate bună, între cele două județe.
Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.