Demararea licitației pentru atribuirea contractului de realizare a drumului expres ce realizează conexiunea dintre Autostrada A3 (zona Turda) și Drum Național DN 1 (zona Tureni) a fost întârziată de obținerea avizelor necesare.
Licitația pentru acest proiect a fost lansată în urmă cu câteva zile. Valoarea estimată a contractului este de 569,23 milioane lei, fără TVA.
În documentația de atribuire este prevăzut un termen de realizare de 18 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Conform indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a investiției este de 788.787.897 lei, inclusiv TVA.
Obiectivul va fi propus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Transport 2021-2027.
Traseul în plan începe din autostrada A3, unde este amenajat un nod rutier tip trompetă simplă ce este prevăzut cu bretele de intrare ieșire cu câte două benzi pe sens:
* bretea Gilău – Tureni – lungime = 1.487 m;
* bretea Tureni – Turda – lungime = 1.052 m;
* bretea Turda – Tureni – lungime = 1.297 m;
* bretea Tureni – Gilău – lungime = 1.189 m.
Lungimea totală a bretelelor la nodul cu autostrada A3 este de 5,025 km.
Tronsoane de drumuri judetene, reabilitate cu peste 24 mil euro
Drumul expres va intersecta drumul național DN 1 la km 457+750 unde este prevăzută amenajarea unui nod rutier tip trompetă simplă, având prevăzute bretele de intrare – ieșire cu câte două benzi pe sens pe relațiile Cluj-A3 și A3-Cluj, iar pe relațiile Turda-A3, A3-Turda bretelele vor fi prevăzute cu câte o banda pe sens.
Avizele au fost obținute la faza de Studiu de Fezabilitate. Avizul de Gospodărire a Apelor și Acordul de Mediu au fost obținute în data de 9 martie 2022, respectiv 9 mai 2022.
Pentru emiterea Avizului de Gospodărire a Apelor a fost necesară emiterea unui protocol privind utilizarea terenurilor din domeniul public, iar pentru încheierea protocolului a fost necesară intabularea în cartea funciară a imobilelor afectate de două cursuri de apă.
În urma obținerii Avizului de Gospodărire a Apelor, s-au depus completările la APM Cluj pentru continuarea procedurii de mediu (proiectul a fost supus evaluării impactului asupra mediului, evaluării adecvate și evaluării impactului asupra corpurilor de apă), conform unei note de informare.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2022