Oferte locuri de munca top

Drum expres Suceava – Siret: Si cel de-al treilea lot se confrunta cu contestatii

Cu mai puțin de o lună rămasă până la termenul limită de semnare a contractelor finanțate prin SAFE, atribuirea celui de-al treilea lot al Drumului Expres Suceava – Siret se confruntă cu contestații din partea a trei ofertanți. Aceasta după ce pentru primele două loturi a fost înregistrat un adevărat val de contestații.

Pentru Lotul 3, CNAIR a ales oferta câștigătoare dintre cele opt depuse de asocieri de mari firme de construcții.

Câștigătoarea licitației a fost desemnată asocierea Far Foundation SRL (lider) – Automagistral Pivden SRL Ucraina – Lincor Trans SRL, cu o ofertă de 1,228 miliarde lei, fără TVA,

Nemulțumiți de rezultatul procedurii au fost de data aceasta Frasinul, Concelex, dar și Ness Proiect în asociere cu MIS Grup.

Durata contractului este de 42 de luni (12 luni proiectare și 30 de luni execuție lucrări).

Pe traseul acestui lot vor fi construite inclusiv: două noduri rutiere pe DN2: Siret Sud și Siret Nord, 12 structuri, dintre care un pod peste râul Siret (967m), un Centru de Întreținere și Coordonare (CIC).

Contestația Frasinul – pretul neobișnuit de scăzut al ofertei câștigătoare

Asocierea Frasinul (lider), Strazi Concept, Bitumina Gmbh – Bulgaria Eood, Infra Expert Ad, Gott Strasse contestă rezultatul licitației pentru lotul 3 al Drumului Expres Suceava–Siret și cere anularea desemnării asocierii Far Foundation drept câștigătoare.

Principalul argument este că oferta Far Foundation are un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu valoarea estimată a contractului. Potrivit Frasinul, prețul ofertei câștigătoare se situează sub pragul legal de 80% din valoarea estimată, situație care obliga CNAIR să facă o analiză financiară detaliată și riguroasă a justificării prețului.

ARENA Construcțiilor a relatat anterior că oferta câștigătoare a acestui contract este mai mică cu aproximativ 21% comparativ cu valoarea minimă estimată inițial, de 1,55 miliarde lei (fără TVA).

Până acum, pentru toate contractele finanțate prin SAFE au fost selectate oferte mai ieftine cu cel puțin 20% decât valoarea minimă estimată inițial a contractelor, atât de către CNIR, cât și de către CNAIR.

Reprezentanții Frasinul susțin că raportul procedurii nu explică suficient dacă autoritatea contractantă a cerut clarificări complete privind fundamentarea costurilor și nici cum au fost verificate justificările transmise de Far Foundation.

Frasinul mai susține că perioada în care CNAIR a evaluat ofertele a fost prea scurtă pentru o verificare reală a unui proiect de asemenea dimensiune. Între evaluarea tehnică și cea financiară ar fi existat doar câteva zile lucrătoare efective, insuficiente pentru analiza unei oferte aflate sub pragul legal de alertă.

Contestatia Concelex

Asocierea Concelex (lider), Hydrostroy Ad, Avtomagistrali, X-Way Infrastructure susține că rezultatul licitației a fost stabilit ilegal, deoarece oferta sa a fost respinsă în mod nejustificat ca inacceptabilă și neconformă, iar oferta concurentului Far Foundation a fost declarată câștigătoare fără îndeplinirea tuturor condițiilor.

Concelex afirmă că autoritatea contractantă a interpretat greșit răspunsurile sale privind relocarea unei rețele electrice de la km 55+100 (PTAE 8 Vama Siret). Compania spune că documentația licitației nu cerea explicit metodologii separate pentru fiecare utilitate relocată, iar autoritatea a introdus ulterior cerințe suplimentare, încălcând principiile transparenței și tratamentului egal.

Noua reglementare pentru reciclarea mixturilor asfaltice a intrat in vigoare

De asemenea, Concelex contestă concluzia că oferta sa nu ar fi indicat suficient de clar amplasamentele echipamentelor ITS și că nu ar fi demonstrat soluțiile tehnice pentru implementarea acestor sisteme.

În paralel, Concelex susține că oferta asocierii Far Foundation trebuia respinsă. Potrivit contestației, Far nu a demonstrat corespunzător că are la dispoziție toate utilajele și echipamentele cerute prin fișa de date a achiziției.

Contestația Ness – MIS Grup

Asocierea Ness Proiect Europe (lider), Mis Grup, SC Proiect-Construct Regiunea Transilvania contestă procedura prin care CNAIR a atribuit contractul pentru lotul 3 al Drumului Expres Suceava–Siret și acuză lipsa de transparență în evaluarea ofertelor.

Asocierea contestă respingerea ofertei sale din cauza expertului propus pentru funcția de Manager de Proiect. CNAIR a considerat că experiența profesională prezentată în CV nu corespunde cerințelor caietului de sarcini, deoarece expertul ar fi activat ca angajat al beneficiarului, nu al antreprenorului sau supervizorului de lucrări. Autoritatea a mai susținut că scrisoarea de recomandare depusă are vicii formale și nu poate fi considerată probă validă.

MIS Grup afirmă însă că evaluarea a fost excesiv de formalistă și că autoritatea a interpretat restrictiv experiența expertului.

În plus, compania contestă decizia CNAIR de a aplica sancțiunea maximă, adică excluderea din procedură, pentru presupusa furnizare de informații eronate. Autoritatea a apreciat că datele din CV și documentele expertului ar fi putut influența evaluarea ofertei și a invocat inclusiv un caz similar dintr-o procedură anterioară.

Prin contestație, MIS Grup cere anularea acestor măsuri și reevaluarea legală și transparentă a procedurii de atribuire.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2026


Etichete:
Sus