Oferte locuri de munca top

Doar cine nu se va adapta noilor conditii va cadea in capcana crizelor

În aceste vremuri tulburi, după o pandemie și în plin război aproape de granițele noastre, suntem interesați dacă există posibilitatea de a avea anul viitor și o criză imobiliară.

Specialiști din domeniu nu dau asigurări că nu va fi cazul, ei fiind optimițit în ceea ce privește activitatea tranzacțională pe piața imobiliară.

Florin Ciche, sales associate RE/MAX Central Brașov, consideră că „o criză reală în imobiliare este atunci când dispar complet cererile de cumpărare sau mai bine spus atunci când cumpăratorii nu mai au resurse, fie cash, fie că finanțarea bancară este foarte greu de accesat. În ultimii doi ani, am trecut prin două evenimente inedite, criza pandemică și blocajul cauzat de războiului din imediata vecinatate. Pot spune că deja am trecut prin două crize și se discută despre o a treia, cea generată de creșterea inflației. Din punctul meu de vedere doar cine nu se va adapta noilor condiții va cădea în capcana crizei”.

* Oportunități pe timp de criză

Unii cumpărători se gândesc că o potențială criză în sectorul imobiliar ar putea duce la scăderea prețurilor ca în anul 2008, atunci când diminuarea a fost de peste 50%.

„Din fericire am trecut prin criza din 2008 și, din experiența mea, pot spune că perioada actuală nu are nici o legătură cu ceea ce s-a întâmplat atunci. Ca să ajungem la scăderi de prețuri de peste 50% ar trebui să urmărim și ceea ce se întâmplă pe piața muncii, care sunt veniturile populației astăzi, care este numărul firmelor și care sunt cifrele lor de afaceri și care este gradul de îndatorare bancară. Situația este cu totul alta acum față de 2008.

Dacă ar trebui să ne rezumăm doar la business-ul nostru atunci noi nu ne temem deloc! De cele mai multe ori crizele aduc oportunități pe care altfel nu le-am găsi niciodată. Important este să rămânem ancorați în piață și să exploatăm la maxim informațiile pe care le primim”, a spus domnul Ciche.

Din observațiile sale, dacă până acum un an cei mai mulți dezvoltatori se finanțau direct din banii cumpărătorilor, se pare că lucrurile s-au schimbat.

Viitor ansamblu turistic, de aproape 60 mii mp scd

Florin Ciche: ”În anii anteriori dezvoltatorii au reușit vânzări record de unități și mă refer la vânzări de tip offplan, adică apartamente în stadiu de proiect, cu livrări ce depășeau doi ani, fără a calcula și întârzierile.

Contextul recent, marcat de scumpirea majoră atât a materialelor de construcție, cât și a forței de muncă, a dus la un comportament al unor dezvoltatori nu tocmai corect față de cumpărători, care au fost puși în fața majorării prețurilor de achiziție. Situația a dus la înghețarea vânzărilor de acest tip.

Astăzi cumpărătorii se gândesc de două ori dacă să facă o achiziție în stadiu de proiect sau să plătească mai mult pe o unitate finalizată. În anii ce vor urma cred că doar dezvoltatorii care vor putea aduce proiectul și construcția la un stadiu de peste 50-60 % vor mai reuși să finalizeze din banii clienților, cei care caută finanțare în buzunarele cumpărătorilor mă tem că nu vor mai avea șanse”.

* Brașovul are perspective bune

Dacă ne rezumăm la piața imobiliară din Brașov, pe care o cunoaște bine, specialistul imobiliar amintit este de părere că perspectivele orașului, ale locuitorilor și, implicit, ale dezvoltatorilor sunt în continuare foarte bune. În sensul că orașul crește, în paralel crescând și nevoia de spații locative noi.

Există deja o serie de dezvoltatori noi care au intrat pe piața brașoveană sau care urmăresc o intrare în viitorul apropiat, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv în ceea ce privește viitorul dezvoltărilor imobiliare în Brașov.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus