Urare An Nou 2024

Declaratiile la ANAF: facilitati privind depunerea

Senatul a adoptat o modificare a Codului de procedură fiscală în ceea ce privește declarațiile fiscale depuse la ANAF.

Proiectul de lege a primit 112 de voturi pentru și a fost trimis către Camera Deputaților.

Dacă nu depun în termenele stabilite de legislația aplicabilă declarațiile fiscale din cauza problemelor tehnice sau de altă natură, contribuabilii nu vor fi sancționați.

Aceasta cu condiția ca declarațiile respective să fie depuse în termen de 30 de zile calendaristice de la termenul legal de depunere.

De asemenea, prin inițiativa legislativă va fi abrogată prevederea potrivit căreia organele fiscale pot sancționa contravențional contribuabilii care nu depun declarațiile la termenele legale, prin excepție de la regula impusă prin OUG nr. 2/2001, în termen de 5 ani de la data săvârșirii faptei.

Inițiatorii propunerii explică faptul că în ultima perioadă, din cauza modificărilor de natură recentă, dar şi a capacităţii reduse a Ministerului de Finanţe şi a structurilor sale subordonate, am asistat la situaţia în care actualizările programului de asistenţă pus la dispoziţie de ANAF erau făcute foarte aproape de termenele limită de depunere a declaraţiilor fiscale.

Prin urmare, dezvoltatorii de programe informatice utilizate în activitatea de evidenţă contabilă depun eforturi uriaşe (financiare şi de altă natură) să îşi actualizeze propriile aplicaţii, iar persoanele desemnate de contribuabili să transmită declaraţiile ajung în situaţia de a se încadra la limită în termene.

Eforturile făcute de contribuabili pentru a completa numeroase variante de declaraţii fiscale care dau erori se traduc în costuri şi consum de timp.

A fost autorizata prima etapa de executie a unui mare ansamblu imobiliar

Probabilitatea de a transmite declaraţii eronate din cauza timpului scurt de întocmire a acestora este mai crescută comparativ cu situaţia în care declaraţia este disponibilă la timp, poate fi testată şi înţeleasă, mai spun inițiatorii proiectului.

În plus, în ultima perioadă, serverele ANAF, pe care trebuie depuse declaraţiile electronice, au avut timpi lungi de nefuncţionare sau funcţionare deficitară, în special în perioadele de dinaintea termenelor de depunere.

Amenzile contravenţionale aplicate pentru neîndeplinire la termen a obligaţiilor declarative variază între 1.000 de lei şi zeci de mii.
În prezent, contribuabilii care nu depun la timp declaraţiile fiscale sunt sancţionaţi, chiar în situaţia în care această întârziere a fost cauzată de structurile Ministerului de Finanţe.

 

Descărcați aici

 

Sus