Oferte locuri de munca top

De maine vom circula pe Centura Sfantu Gheorghe

Începând de mâine, miercuri 16 noiembrie, de la ora 13:00, se va deschide circulația pe Varianta Ocolitoare Sfântu Gheorghe, după cum a anunțat directorul general CNAIR, Cristian Pistol.

O dată cu deschiderea acestui nou obiectiv de infrastructură din județul Covasna, traficul rutier de tranzit (în special traficul greu) nu va mai fi nevoit să traverseze localitatea.

Construcția Variantei Ocolitoare Sfântu Gheorghe a costat 249,4 milioane lei (fără TVA) și a fost finanțată prin fonduri europene.

Pe traseul noii Variante Ocolitoare (11,56 km) au fost construite și patru sensuri giratorii care asigură conexiuni cu drumurile DN12, DJ103B și DN13E.

Varianta Ocolitoare Sfântu Gheorghe dispune și de două spații de servicii (dotate cu toalete publice) care oferă 50 de locuri de parcare pentru autoturisme și 32 de locuri de parcare pentru autocamioane.

Contractul de proiectare și execuție pentru acest proiect a fost semnat pe 22 septembrie 2021 pentru valoarea de circa 236,5 milioane lei fără TVA.

Lucrările au început în 16 iunie 2022 termenul de execuție prevăzut fiind de doi ani.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2024

Revista Arena Constructiilor octombrie 2024

Sus