Solplanet x AeroFix

Darius Vâlcov, arest preventiv pentru trucarea licitațiilor publice

big_lso_2295Senatorul Darius Vâlcov este trimis în judecată în stare de arest preventiv în cazul trucării licitaţiilor cuprinse în proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”, în baza unei dispoziţii a Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

În acelaşi dosar vor fi cercetaţi în stare de arest la domiciliu, Minel-Florin Prina, fost primar al municipiului Slatina, şi omul de afaceri Lucian Petruţ Şuşală.

Potrivit datelor DNA, în 2009 Darius Vâlcov, actual senator şi fost primar al Municipiului Slatina, a sprijinit o societate comercială în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în oraşele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. În schimb societatea i-a oferit 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuție.
În luna noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”, al cărui beneficiar final este Compania de Apă Olt, finanțarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitație referitoare la atribuirea celor trei contracte cuprinse în proiect, la îndemnul inculpatului Vâlcov Bogdan Darius, membrii comisiei au eliminat din caietul de sarcini anumite condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri.
Astfel, societatea a câştigat toate cele trei contracte încheiate în cadrul proiectului, respectiv „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava”, „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina” și „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt”. Valoarea acestora se ridică la peste 78,2 milioane lei.
În baza înţelegerii cu societatea câştigătoare, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov a primit un comision de 1,2 milioane lei. Totodată, în perioada aprilie-decembrie 2011, Vâlcov a primit prin intermediul inculpatului Prina Minel Florin, suma totală de 2,5 milioane lei, iar în anii 2012- 2013, suma de 3 milioane lei.

 

Transferul sumelor de bani a fost realizat și prin intermediul Lucian Petruț Sușală, Petre-Bogdan Timofte, Constantin Cristian Tomescu și a altor oameni de afaceri.

Începând cu anul 2011 și până în prezent, Darius Vâlcov a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu șapte firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși, obținând astfel, pentru sine, un folos în cuantum de 2,27 milioane lei.

În acest dosar, DNA a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a: trei lingouri din aur, în valoare de 465.350 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2,56 milioane lei, 63.010 lire sterline, 290.330 euro și 73.077 dolari. De asemenea s-a instituit sechestrul asigurător prin oprirea sumelor de: 90.000 dolari, 1.322.950 lei și 600.000 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Sus