Oferte locuri de munca top

Cum ar putea fi finantate lucrarile de izolare termica a blocurilor

Întrucât asociațiile de proprietari ar putea fi în poziția în care să nu mai poată asigura finanțarea lucrărilor de izolare termică având în vedere contextul economic actual, parlamentarii au propus o nouă posibilitate de finanțare.

Mai mulți senatori și deputați de la partidul AUR au înaintat Senatului un proiect legislativ în acest sens.

Modificările și completările legislative ar permite ca:
* autoritățile publice locale să poată prelua o parte din cota de contribuție a asociației de proprietari, cu respectarea unei cote de contribuție a asociației de proprietari de cel mult 1%
* să nu mai fie recuperate sumele avansate în contul cotei asociației de proprietari din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor aferente executării lucrărilor de intervenție în situația în care autoritățile locale aprobă preluarea unei părti din această cotă.

Ffinanțarea executării lucrărilor de intervenție ar urma să fie asigurată astfel:
* minimum 60% din alocații de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării;
* maximum 40% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale și/sau din alte surse legal constitute.

În cazul în care fondurile autorităților administrației publice locale sunt insuficiente pentru acoperirea cotelor care le revin, asociațiile de proprietari vor contribui cu o cotă ce nu va depăși 1% din valoarea executării lucrărilor de intervenție.

De asemenea, finanțarea unor lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe va putea fi asigurată din fondurile structurale și de coeziune ale Uniunii Europene în următorul fel:
* minimum 60% din fondurile structurale și de coeziune ale Uniunii Europene și din alocații de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul Ministerului Dezvoltarii;
* maximum 40% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale și/sau din alte surse legal constituite.

După ce va fi supus dezbaterii Senatului, acest proiect de lege va fi trimis în Camera Deputaților.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus