Oferte locuri de munca top

Cum a mers comertul dupa iesirea din starea de urgenta

După ieșirea din starea de urgență și intrarea în starea de alertă la nivel național, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a început să își revină, înregistrând cea mai mare creștere din acest an.

Astfel, după scăderea de aproape 22% în luna aprilie față de luna martie 2020, în luna mai cifra de afaceri a început să crească.

În luna mai, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut cu 20,2%, comparativ cu luna aprilie, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate

Aceasta datorită creșterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+26,5%) , comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+22,3%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,5%).

Mai 2020 comparativ cu mai 2019

Față de luna mai a anului trecut, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a fost mai mic cu 1,2%  în luna mai 2020.

În această perioadă, au fost înregistrare scăderi ale comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-20,4%), precum şi la vânzările de produse nealimentare (-1,7%).

Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au fost mai mari cu 3,5% în luna mai a anului acesta față de luna mai a anului trecut.

INS precizează că informaţiile furnizate surprind impactul crizei COVID-19 şi al măsurilor luate de autorităţi ca urmare a decretării stării de urgenţă pe teritoriul României începând cu 16 martie 2020 şi a stării de alertă începând cu 17 mai.

 

 

 

 

Citiți și:

Peste 10 mii mp spatii comerciale, in pregatire in provincie

Peste 10 mil euro pentru constructii intr-un mare depozit de deseuri

Peste 3 ha din provincie, parcelate pentru amplasarea de locuinte

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2020

Sus