Oferte locuri de munca top

Criza in productia de spuma poliuretanica si polistiren expandat

Producătorii de panouri sandwich se confruntă cu o criză acută de izocianat, o componentă esențială în producerea spumei poliuretanice.

Această materie primă a suferit anul acesta creșteri de preț între 300 și 500 euro pe tonă, din cauza limitării surselor de aprovizionare.

Situația nu numai că a adus perturbații în fluxurile de producție, dar a dublat și termenii de livrare, crescând de la trei – patru săptămâni la șapte – opt săptămâni.

În plus, producătorii au fost nevoiți să își suspende planurile de producție pentru finalul lui 2023.

Nici producătorii de polistiren expandat nu sunt ocoliți de efectele crizei, iar 40% dintre aceștia se confruntă deja cu grave probleme de aprovizionare cu materii prime, cauzate de războiul din Israel.

„Este posibil să asistam la majorări de prețuri pentru panourile sandwich, din cauza crizei Izocianatului, materie primă importantă în producția de spumă poliuretanică. Pe final de an, prețul pentru aceste produse a crescut cu până la 5%. Și materia primă pentru polistiren este astăzi tot mai greu de procurat, iar pe final de an prețurile pentru produsele din polistiren au crescut cu până la 18%. De fapt Rusia era cea mai importantă sursă de aprovizionare pentru producția de polistiren și poliuretan, dar embargourile impuse au limitat accesul la aceste resurse”, declară Cosmin Răileanu, CEO al Vindem-ieftin.ro.

O situație dificilă este întâlnită în sectorul producției de cărămizi, din care au început să lipsească sortimentele cele mai populare după un sezon de cerere scăzută, în ciuda campaniilor de reduceri substanțiale de prețuri de până la 50%.

TOPUL CONSTRUCTORILOR Cei mai mari constructori profita de oportunitatile numeroaselor proiecte de investitii publice

Această decizie ar putea fi o strategie deliberată pentru a elibera spațiile de stocare și a reajusta oferta în funcție de cererea reală.

Și pentru alte categorii de materiale de construcții am asistat anul acesta la reduceri de preț. „În contextul unor reduceri succesive de preț în 2023, la categoriile de materiale de bază în constructii, 25% la fier beton, 30% la OSB, 25% la plăci de gips carton, 17-20% la acoperișuri metalice, putem sa ne întrebăm dacă asistăm la o recalibrare strategică a prețurilor pentru a crește marja de profit a producătorilor”, a adăugat Cosmin Răileanu.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus