Oferte locuri de munca top

Cresteri de preturi in toate sectoarele, estimeaza managerii

Managerii din construcții, industria prelucrătoare, comerțul cu amănuntul și servicii estimează pentru această iarnă noi creșteri de prețuri.

Potrivit anchetei de conjunctură din luna decembrie, desfășurată de Institutul Național de Statistică, creșteri accentuate de prețuri vor fi în construcții și comerțul cu amănuntul.

Managerii din construcții estimează că în decembrie – februarie se va înregistra o scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -20%), scădere de altfel normală dat fiind caracterul sezonier al unor lucrări de construcții.

De asemenea, ei preconizează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -11%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii managerii cred că va avea loc o creștere accentuată a acestora (sold conjunctural +42%).

Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Comerţ cu amănuntul

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat, pentru următoarele trei luni, tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural -2%).

Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural -5%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată numărului de salariaţi (sold conjunctural +7%).

Managerii societăţilor comerciale estimează creștere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +42%).

Industrie prelucrătoare

Managerii din industria prelucrătoare preconizează o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural -4%) până în februarie.

Pentru activitatea de fabricare a produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului se va înregistra cea mai mare creștere (sold conjunctural +81%).

Referitor la numărul de salariaţi managerii estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 0% pe total industrie prelucrătoare.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere în următoarele trei luni (sold conjunctural +35%).

Servicii

Conform estimărilor din luna decembrie, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural 0%).

În sectorul de servicii se estimează, de asemenea, relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -1%).

Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creștere (sold conjunctural +19%).

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus