Volumul investițiilor imobiliare în Europa Centrală și de Est a crescut în trimestrul al treilea din 2015 cu 14%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, până la un nivel record de 2.97 miliarde euro.
În total, s-a înregistrat o creștere anuală de 6%, conform celui mai recent raport CBRE privind piețele imobiliare din regiune.
Piețele din Romania și Slovacia au înregistrat o oarecare scădere a volumului investițional. Pentru ambele țări, anumite tranzacții strategice ar putea avea un impact pozitiv asupra rezultatelor anuale, până la finalul lui 2015.
Dacă în 2014, segmentul de birouri a fost cel mai tranzacționat (44% din total), în acest an, segmentul de retail domină piața, cu 41% din volumul total de investiții. Mai mult de două treimi din tranzacțiile de retail au fost de Grad A, poziționate în principal fie în capitalele țărilor central și est-europene, fie în orașe regionale mari. Investitorii au fost atrași de astfel de produse imobiliare, deoarece performanța acestor produse este deja confirmatăde istoricul de vânzări ale chiriașilor și devadul comercial, asigurând astfel o stabilitate a veniturilor viitoare.
Vedeta regiunii este Cehia, cu o creștere anuală extraordinară, de 130%, cu tranzacții precum schema Palladium sau portofoliul rezidential RPG Byty. Doar aceste două tranzacții însumează aproape un sfert din totalul investițiilor din 2015 în regiune.
Polonia își menține, de asemenea, atractivitatea pentru investiții imobiliare, cu un profil divers de tranzacții deja încheiate și multe altele în curs de finalizare în trimestrul al patrulea; volumul total al investițiilor pe aceste trei trimestre este însă cu 15% sub cel al anului trecut.
Rusia înregistrează o scădere a investițiilor cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, economia resimțind astfel climatul de instabilitate politică. Totuși, portofoliul de birouri este perceput ca o investiție sigură; de aceea, acest sector a înregistrat diferențe nesemnificative față de anii trecuți.
Pe ansamblul piețelor central și est-europene, prețurile continuă să crească pentru produse prime iar interesul investitorilor pentru acest tip de produse este de asemenea pe un trend ascendent. Aceste spații sunt ocupate în general de chiriași din clasa A, care asigură stabilitate pe termen lung și un randament pozitiv al investițiilor.