Închirierile s-au triplat în primul semestru față de perioada similară a anului trecut.
Aproximativ 40% din totalul tranzacțiilor imobiliare încheiate de Re/Max România în primele șase luni ale acestui an au fost reprezentate de închirieri, înregistrându-se o triplare pe acest segment, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În aceeași perioadă a anului trecut s-au efectuat circa 16% închirieri versus 84% vânzări, arată reprezentanții companiei Re/Max România.
„Întrucât piața imobiliară a cunoscut un avans accelerat în ultima perioadă, cererea de închirieri a crescut, la rândul său, direct proporțional cu tendințele pieței”, a declarat Răzvan Cuc, președintele Re/Max România.
Din volumul total de proprietăți tranzacționate de birourile companiei în această perioadă, 86% fac parte din segmentul rezidențial, urmate de cele comerciale și office (8,5%), terenuri (3,5%) și proprietăți industriale (2%).
Potrivit reprezentanților companiei, cele mai active centre regionale din perspectiva dezvoltărilor imobiliare rămân București, Cluj, Sibiu, Brașov – respectiv orașele de dimensiuni mari cu o creștere economică accelerată -, astfel că topul orașelor în care s-au încheiat cele mai numeroase tranzacții rămâne la fel ca anul precedent.
Citiți și:
Proiect cu 550 apartamente, amanat din cauza situatiei pietei imobiliare