Oferte locuri de munca top

Continuă sa fie anulate licitatii pentru proiecte majore in Bulgaria

8114394832_82a0d07cc7_oAutorităţile bulgare continuă să anuleze licitatii pentru proiecte majore de infrastructură, potrivit agenţiei Novinite.

Guvernul de la Sofia a anunţat la sfârșitul acestei săptămâni amânarea unei noi licitaţii majore, de data aceasta pentru construcţia tunelului Zheleznitsa pe autostrada Struma.

Tunelul face parte din secţiunea de 17 km de autostradă dintre Blagoevgrad și Krupnik. Tunelul ar trebui să aibă doi kilometri lungime iar proiectul include și realizarea unui drum de 2,46 km cu specific de autostradă. Bugetul lucrărilor fusese estimat la peste 127 de milioane de euro.

Cererea de oferte a fost anulată cu doar câteva zile înainte de expirarea termenului pentru subscripţia de oferte.

Oferta a fost suspendată ca urmare a unei plângeri înregistrate la Consilul Concurenţei din Bulgaria. Contestaţia a fost depusă de un potenţial licitator și se referea la documentaţia tehnică a proiectului.

Ministrul bulgar pentru dezvoltare regională a precizat că proiectul nu este anulat, ci doar amânat până la decizia Consiliului.

Începând cu săptămâna trecută guvernul bulgar a anulat o serie de oferte de participare printre care proiectul major de peste 400 de milioane de euro pentru construcţia loturilor 1 și 2 ale autostrăzii Hemus.

De asemenea, la începutul săptămânii a fost anulată oferta pentru construcţia unei Săli a Sporturilor de peste 17 milioane de euro în Sofia.

Licitaţiile au fost anulate din cauza lipsei fondurilor europene, dar și din cauza legăturii dintre posibili contractori, mogulul media Deylan Peevski  și directorul Lukoil Bulgaria Valentin Zlatev.

Ofertele vor fi reluate în cadrul unor noi proceduri de achiziţie publică cu o mai mare transparenţă.

Sus