Oferte locuri de munca top

Constructii Erbasu continua lucrarile la Aquaparkul din Salonta

În plină vară, echipa Construcții Erbașu continuă să avanseze, aducând mai aproape de finalizare Centrul Sportiv de Recreere, Aquapark-ul din Salonta, municipiu declarat stațiune turistică de interes local.

În prezent, lucrările se concentrează pe construirea pereților despărțitori din gips carton, instalarea sistemelor electrice și sanitare, precum și dezvoltarea rețelelor exterioare.

De asemenea, constructorul este în plin proces de aplicare a termo și hidroizolațiilor pe terasă.

Pregătește, totodată, montajul tablei cutate pe structura metalică a acoperișului și a foliei triplu stratificate pe structura de lemn.

Parcul acvatic se va întinde pe o suprafață de 2,8 ha și va avea o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați.

Capacitatea exterioară a parcului acvativ va fi de 1.500 de persoane, iar cea interioară de 300 de persoane.

Aquapark-ul va avea o zonă SPA, o salină, camere de masaj, piscină cu bar, bazine pentru adulți și copii, bazine de înot și geotermale. În cadrul aquaparkului va fi construit un turn de tobogane cu silueta Turnului Ciunt, simbolul Salontei. În interior vor fi două tobogane Body Slide, bazin cu valuri, cafenea, restaurant, 1.428 de dulapuri. Lângă aquapark va fi construită o parcare acoperită cu panouri fotovoltaice.

Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții.

Valoarea totală a contractului este de 87,37 milioane de lei fără TVA.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus