Oferte locuri de munca top

Complexul sportiv Dinamo se pregăteşte pentru modernizare

Steaua_Bucuresti_choreographySală nouă pentru gimnastică, stadion modern pentru fotbal şi rugby, săli de antrenament – toate fac parte din amplul program de modernizare pe care fostul preşedinte al Clubului Sportiv Dinamo Bucuresti, Elisabeta Lipa îl avea în pregătire.

Acum când a fost numită ministru al Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipa va sprijini realizarea acestui proiect.

„Acum două luni de zile am depus toată documentaţia CS Dinamo, care conține și studiul de prefezabilitate, la Compania Națională de Investiții pentru reabilitarea și modernizarea stadionului”, a declarat luni Elisabeta Lipă la Europa FM.

Proiectul noii sali de gimnastică, derulat prin Compania Naţională de Investiţii, se află în faza organizării de şantier. Clădirea trebuie finalizată în termen de 24 de luni, ne-a declarat Adrian Badea, şef serviciu administrare patrimoniu în cadrul Clubului Sportiv Dinamo.

Proiectul presupune realizarea unei săli moderne de gimnastică, pentru antrenamentele sportivilor loturilor naţionale şi de la CS Dinamo Bucureşti.

Totodată, CS Dinamo a realizat un studiu de prefezabilitate în vederea construirii unui stadion modern pentru fotbal şi rugby. În prezent, CNI are în curs de organizare o procedură de atribuire pentru întocmirea studiului de fezabilitate aferent investiţiei.

Acest proiect urmăreşte realizarea unui stadion în conformitate cu standardele impuse de federaţiile internaţionale de profil, care să poată găzdui întreceri de anvergură.

Noul stadion va dispune de o capacitate de 25.000 de locuri, iar lucrarile sunt preconizate să înceapă anul viitor. În paralel, va mai fi amenajată şi o parcare cu 1.000 de locuri, iar sub tribuna oficială va fi construită o sală de atletism de 200 de metri lungime, pentru competiţii şi antrenament, precizează domnul Badea.

În perspectivă CS Dinamo mai are în vedere să realizeze în cadrul complexului şi o sală de antrenament pentru jocurile sportive.

Ministerul Afaceri Interne, prin C.S. Dinamo Bucureşti, a obţinut în luna august certificate de urbanism pentru desființarea stadionului existent și construcții adiacente, pentru desființarea velodromului existent și construcții adiacente pe şos. Ştefan cel Mare nr. 7-9 .De asemenea, a primti certificat de urbanism pentru reabilitare și modernizare Stadion Dinamo, construcţie arenă pentru fotbal și rugby, sală de atletism, parcaj subteran și clădiri anexă și amenajări exterioare în incintă de pe şos. Ştefan cel Mare nr. 7-9, pentru construirea unui stadion atletism – teren de atletism pentru competiții și antrenamente, tribună (est) cu capac.de 2000 de locuri, și amenajări exterioare în incintă şos. Ştefan cel Mare nr. 7-9.

Sus