Oferte locuri de munca top

CJ Cluj lansează licitaţia pentru centrul de management al deşeurilor

3015164_6e979e27Proiectarea şi execuţia celulei de depozitare şi a zonei administrative aferente Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) Cluj vor fi atribuite, prin licitație deschisă, de consiliul județean.

Potrivit anunțului făcut de beneficiar, valoarea estimată a contractului se ridică la 123,7 milioane lei.  Termenul limită de depunere a ofertelor este 22 martie 2016, dată la care va avea loc şi deschiderea ofertelor.

Societatea ce va câştiga contractul va finaliza și lucrările începute şi rămase de executat aferente proiectului de consolidare a zonei afectate de alunecări de teren la km 0+720 la CMID Cluj.

În atribuţiile societatii câstigătoare va intra şi elaborarea documentaţiilor necesare pentru lucrările de remediere ce se impun şi pentru cele necesare operării/funcţionării instalaţiilor de sortare şi tratare a deşeurilor; remedierea, continuarea şi terminarea lucrărilor aferente Zonei Tehnice compuse din Staţia de tratare mecano-biologică şi Staţia de sortare; continuarea şi terminarea lucrărilor aferente drumului de acces la CMID Cluj.

Marius Mînzat, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a precizat: „Este un pas înainte pe care îl facem în direcţia finalizării acestui proiect de maximă importanţă pentru judeţ, urmând ca cele două părţi ale contractului de execuţie a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj – Fidicul Galben, finalizat în proporţie de peste 80%, respectiv Fidicul Roşu, să fie realizate împreună, de un singur constructor, pentru a grăbi şi a da astfel coerenţă acestui proiect mult aşteptat de clujeni.”

Perioada de execuţie a lucrărilor şi de îndeplinire a contractului este de 18 luni, perioada de notificare a defecţiunilor fiind de 60 luni de la terminarea lucrărilor.

„Contracte FIDIC” sunt contracte standard în domeniul construcţiilor şi instalaţiilor, utilizate drept modele de referinţă pe plan internaţional. Astfel, contractul de „FIDIC roşu” reprezintă contractul de construire/execuţie utilizat pentru lucrări în care proiectarea este asigurată de către beneficiar. În ceea ce priveşte „FIDICUL galben”, acesta este un contract pentru echipamente şi proiectare-construire, în care proiectarea este asigurata de către antreprenor.

Sus