Lucrările de construcții finanțate din fonduri publice au perspective de creștere în acest an având în vedere că proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2025 prevede alocări importante pentru investiții.
În noua lege a bugetului va fi menținut pragul de 7% din PIB pentru investiții, a declarat azi premierul Marcel Ciolacu după întâlnirea cu ministrul Finanțelor, Tánczos Barna.
Premierul a precizat că, din punct de vedere nominal, investițiile vor crește de la 120 de miliarde de lei în 2024 la aproximativ 132 de miliarde de lei în 2025.
„Vom crea un echilibru între investiții, ținând cont că acești doi ani (n.r.- 2025 și 2026) vor fi ca anul 2024, cu o pondere foarte mare în investiții, având în vedere finalizarea PNRR până în 2026″, a declarat Marcel Ciolacu.
Discuțiile cu ministrul Finanțelor s-au concentrat asupra priorităților financiare pentru noul buget de stat și a stabilirii calendarului pentru adoptarea legii bugetului.
Premierul a spus că bugetul se va încadra în deficitul de 7% la sfârșitul anului, așa cum s-a convenit cu Comisia Europeană.
Calendarul pentru adoptarea bugetului
Guvernul și-a propus ca finalizeze în ianuarie procesul legislativ.
„Am stabilit că până la sfârșitul lunii ianuarie vom trece legea bugetului prin Guvern și o vom înainta Parlamentului, astfel încât, în prima săptămână din sesiunea parlamentară din februarie, legea bugetului să fie aprobată”, a menționat premierul Ciolacu
Guvernul ia în calcul indexarea pensiilor din septembrie
Primul ministru a reafirmat angajamentele Guvernului pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile: „Am stabilit, așa cum am promis înainte de votul din parlament, că vom veni cu o majorare pentru pensiile mici și medii, până la începutul acestui an, sub forma unui ajutor one-off. Vom analiza execuția bugetară la prima rectificare pentru a decide dacă statul român își poate permite indexarea pensiilor din luna septembrie, fără a afecta investițiile prevăzute în PNRR, unde cofinanțarea atinge poate ajunge și la 60%”.
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a apreciat că este ”o abordare într-adevăr prudentă și normală a execuției bugetului”.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024