Oferte locuri de munca top

Cine va construi un pasaj denivelat cu circa 30 mil lei

A fost finalizată procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziție publică pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor unui pasaj denivelat între drumul de centură al municipiului Oradea și strada Universității .

fiind o finanțare prin fonduri europene, POR 2014-2020 Axa prioritară 4.

Pasajul va fluidiza circulația pe șoseaua de centură și va asigura accesul mai facil în Parcul Industrial II și Piața 100.

La procedura de licitație s-au prezentat următorii ofertanți:

* Asocierea formată din Copisa Constructora Pirenaica SA – lider de asociere, Copisa Constructii SRL – asociat 1 și Search Corporation SRL – asociat 2, având subcontractant pe Linial Electric SRL

* Asocierea formată din Dacia Faber SRL  – lider de asociere, NV Construct SRL – asociat și Intermed Utilaj SRL – asociat, având subcontractanți pe Vexano SRL, Elesal SRL, Caloria SRL

* Asocierea formată din Drum Asfalt SRL  – lider de asociere, Trameco SA – asociat 1, Drumuri Bihor SA – asociat 2 și Consitrans SRL – asociat 3 , având subcontractanți pe Relmont SRL, Tersel SRL, Zublin Romania SRL

* Porr Construct SRL  ofertant unic, având subcontractant pe DP Consult SA

* Asocierea formată din Freyrom SA – lider de asociere și Procons Group SRL – asociat, Aquacons SRL – asociat, Integrated Road Solution SRL – asociat și Portativ – asociat

* Asocierea formată din Tehnodomus SRL – lider de asociere și Cadsil SRL – asociat, având ca subcontractanți Grup 4 Instalații

Oferta declarată câştigătoare este cea depusă de ofertantul Porr Construct SRL  ofertant unic, având subcontractant pe DP Consult SA,  clasată pe primul loc cu o propunere financiară de 27.859.348,72 lei fără TVA, față de valoarea estimată a contractului de de 30.630.474 lei fără TVA.

Durata contractului este de 21 luni, începând de la data atribuirii contractului / emiterii ordinelor de începere a serviciilor sau lucrărilor (3 luni proiectare și 18 luni execuție lucrări).

Intersecția străzii Universități cu drumul de centură al municipiului Oradea este realizată la nivel prin girație.

Fluxul circulației în zonă este mare, situația creând dese blocaje în circulație. Aceasta ca urmare a faptului că drumul de centură este aproape de zone de locuit, de supermarketuri, zone de instituții, iar pe locul fostei Piețe Obor de pe str. Islazului se va construi o sală polivalentă de 5.000 de locuri.  În plus, zona deservește circulația de tranzit.

Tocmai pentru eliminarea acestei situații, s-a propus construirea pasajului denivelat, care să asigure un anumit confort participanților la trafic, să mărească siguranța circulației și să micșoreze, totodată, timpii de parcurs și consumul de combustibil, afirmă edilii municipiului Oradea.

 

 

Citiți și:

In toamna va demara un proiect cu 230 apartamente, in Capitala

Turn cu 21 niveluri, in pregatire, la malul marii

Cresteri valorice ale contractelor in executie

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/ mai 2019

Sus