Oferte locuri de munca top

CFR achizitioneaza materiale in valoare de aproape 8 mil euro

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a lansat două licitaţii pentru achiziția de materiale necesare la lucrările de reparații la suprastructura căii ferate – pe liniile directe, din stații, liniile de pe poduri și terasamentele adiacente, inclusiv la liniile de cale largă sau încălecată.

Prin această procedură vor fi cumpărate 20.000 de traverse normale și speciale din lemn impregnate, 4.000 mc de traverse speciale din lemn impregnate și 160.000 de seturi de cleme elastice.

Valoarea totală a achizițiilor este de 39.117.316 lei.

Procedura de licitație pentru achiziția de traverse din lemn impregnate, în valoarea totală estimată a de 22.310.890 de lei, este împărțită în 5 loturi astfel:

* Lotul 1 – 10.000 bucăți de traverse normale din lemn, impregnate, folosite în cadrul lucrărilor de reparații linii curente, directe, secundare sau de primire-expediere;

* Lotul 2 – 3.000 mc de traverse speciale din lemn impregnate pentru aparate de cale;

* Lotul 3 – 1.000 mc de traverse speciale din lemn impregnate pentru poduri folosite în cadrul lucrărilor de reparații la liniile de pe poduri și terasamentele adiacente podurilor;

* Lotul 4 – 5.000 bucăți de traverse speciale din lemn, impregnate, pentru cale largă 2,8 m, impregnate, folosite în cadrul lucrărilor de reparații linii cu ecartament larg, linii curente, directe, secundare sau de primire-expediere;

* Lotul 5 – 5.000 bucăți de traverse speciale din lemn, impregnate, pentru cale încălecată 3,1 m, impregnate, folosite în cadrul lucrărilor de reparații linii cu ecartament normal și larg, linii curente, directe, secundare sau de primire-expediere.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare și deschiderea ofertelor este de 17 ianuarie 2023, ora 15:00.

Procedura de licitație pentru achiziția a 160.000 de seturi de cleme elastice (SKL 24)- elemente de prindere a șinei de traversă are o valoare estimată de 16.806.722 lei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare și deschiderea ofertelor fiind 10 ianuarie 2023, ora 15:00.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus