Urare Craciun 2024

Centura metropolitana a Clujului are un ofertant

După două proceduri de atribuire anulate din lipsă de oferte conforme, tronsoanele 2 și 3 ale Centurii Metropolitană a Clujului au pentru prima oară un ofertant.

Actuala licitație a fost lansată pe 5 iulie anul acesta, după ce precedenta fusese anulată cu câteva zile înainte.

În cadrul noii licitații, contractul are valoarea estimată de peste 4,118 miliarde de lei, fără TVA.

Prețul este mai mare cu peste 117 milioane lei decât cel estimat în licitația anulată pe 1 iulie.

Singura ofertă a fosrt depusă de asocierea Dimex-2000 Company (lider), Hydrostroy Ad, Integral Inzenjering A.D. Laktasi, având ca terț și subcontractant firma turcă Tekfen Mühendislik Anonim Şirketi. Din această asociere mai fac parte încă 19 de firme subcontractante.

Centura Metropolitană TR35 reprezintă etapa 1 a proiectului „Drum TransRegio Feleac TR 35”.

Contractul actual se află în faza de evaluare și calificare tehnică, etapă cu termenul limită în data de 3 februarie 2025.

Primarul municipiul Cluj – Napoca, Emil Boc, a declarat că a cerut comisiei de evaluare a licitației să finalizeze procedura cel târziu la sfârșitul lunii ianuarie.

Procedura de atribuire se desfășoară sub incidența clauzei suspensive – în sensul că semnarea contractului de proiectare și execuție lucrări se va face numai după obținerea finanțării lucrărilor din fonduri de la bugetul de stat și/ sau fonduri europene nerambursabile.

Proiectul este finanțat prin Programul Operational Transport POT 2021 – 2027.

Licitațiile anulate

Două licitații pentru atribuirea contractelor vizând Centura Metropolitană TR35 au fost lansate pe 25 februarie 2023.

Cele două contracte vizau:

* Tronson 2, de la km 14+747 (nod 5 Florești) până la km 24+365 (Nod 10 Calea Turzii) – cu valoarea de peste 2,136 miliarde lei, fără TVA

* Tronson 3, de la km 24+365 (nod 10 Calea Turzii) până la 38+418 (Nod 18 -voce), cu valoarea de peste 1,352 miliarde lei.

Valoarea estimată totală a celor două contrate era de aproape 3,49 miliarde lei, fără TVA.

Ambele licitații au fost anulate, deoarece la data limită de depunere a ofertelor, niciunul din ofertanții înscriși nu a criptat oferta financiară sau nu a răspuns la toți factorii de evaluare electronici.

O nouă procedură de atribuire a contractului pentru aceleași tronsoane rutiere a fost publicată pe 13 iulie 2023.

De această dată, întreaga lungime a Etapei 1 a TR35, care cuprinde TR35 de la km 14+747 (nod 5 Florești ) până la km 24+365 (Nod 10 Calea Turzii) si – TR35 de la km 24+365 (Nod 10 Calea Turzii) până la 38+418 (Nod 18 -Voce) a fost licitată într-un singur contract, cu valoarea estimată între 3,525 miliarde lei și maxim 4,001 miliarde lei.

O singură ofertă a fost înregistrată, care însă a fost considerată neconformă.

Procedura a fost anulată pe 1 iulie 2024.

Lotul 1, autorizat complet

Ministerul Transporturilor a dat Autorizația de Construire completă pentru primul lot al Centurii, cu o lungime de 2 kilometri. Lucrările pe acest lot începuseră deja, cu autorizație de construire incompletă, pentru relocări de utilități (țevi, cabluri). Contractul pentru acest lot de 2 km a fost semnat cu Viarom, în vara anului 2023. Contractul prevede lărgirea la 3 benzi pe DN 1 la Florești, unul dintre cele mai aglomerate segmente de Drum Național din România (peste 50 000 autovehicule/zi).

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2024

Revista Arena Constructiilor octombrie 2024

Sus