Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru etapa a doua de construire a centurii municipiului Beiuș a fost semnat. Valoarea contractului este de aproape 3 milioane de euro.
„Săptămâna viitoare vom semna ordinul de începere a proiectării, până la jumătatea lunii iulie urmând ca proiectantul să predea întreaga documentație. Conform discuțiilor cu firma constructoare, în a doua jumătate a lunii iulie vor începe lucrările și pe acest tronson al centurii. Ne propunem ca până la sfârșitul lunii aprilie 2024 lucrările să fie finalizate”, a declarat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan,
Contractul a fost semnat cu asocierea de firme Drum Asfalt (lider) și Ile Viorel Construct.
Valoarea contractului este de 14.678.561 lei, fără TVA.
Etapa II a Centurii Beiuș va avea o lungime de 2 kilometri, înspre localitatea Delani și două benzi, câte una pe sens, din DN76. Noul tronson va face legătura între Centura Beiuș și DJ 764 Beiuș – Roșia – Aleșd și va asigura accesul către viitorul Parc Industrial Beiuș.
Lucrările la Centura Beiuș – Etapa I au început în luna februarie 2023. Lungimea traseului este de 7,33 de kilometri. Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, iar profilul transversal cuprinde următoarele caracteristici: lățimea părții carosabile – 7 metri + supralărgiri, lățimea benzii de încadrare – 2 x 0,75 metri, lățimea acostamentului – 2 x 1,70 metri.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Mai multi constructori, interesati de un proiect rutier de aproape 10 mil euro